Newsflash
Știri

Trei doze de vaccin încă de la prima schemă, pentru persoanele cu imunitate scăzută

de Dorina Novac - oct. 7 2021
Trei doze de vaccin încă de la prima schemă, pentru persoanele cu imunitate scăzută

Persoanele cu răspuns imun scăzut vor fi imunizate împotriva COVID-19 încă de la prima schemă cu trei doze de vaccin, a anunțat dr. Valeriu Gheorghiţă.

imunitate scazuta

„Agenția Europeană a Medicamentului a autorizat cele două recomandări pentru administrarea fie de o doză suplimentară de vaccin în cadrul primei scheme pentru persoanele imunodeprimate, care va cuprinde atât vaccinul de la compania Pfizer-BioNTech, cât și vaccinul de la compania Moderna, ceea ce înseamnă că vom avea o schemă de trei doze inițial, plus, la un moment dat, un rapel la minim şase luni de la schema inițială, iar la persoanele care au un răspuns imun normal, persoanele imunocompetente, vor avea schema de două doze la primă vaccinare și un rapel după minim şase luni, așa cum se recomandă în momentul de față, acea doză booster, care, ştim, a fost deja demarată în România din data de 28 septembrie”, a precizat dr. Valeriu Gheorghiţă într-o conferință de presă.

Președintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiţă, a subliniat că doza suplimentară în cadrul schemei inițiale care se recomandă persoanelor cu răspuns imun scăzut se administrează la 28 de zile, atât pentru vaccinul de la compania Pfizer-BioNTech, cât și pentru vaccinul de la compania Moderna.

„În momentul de față, noi am consultat comisiile de specialitate de la Ministerul Sănătății și avem deja o centralizare a categoriilor de pacienți care pot beneficia de trei doze de vaccin încă de la prima schemă. Mâine vom avea o întâlnire în cadrul grupurilor de lucru CNCAV, unde vom definitiva aceste categorii de pacienți care pot să beneficieze de trei doze de vaccin, atât de la compania Pfizer-BioNTech, cât și de la compania Moderna”, a adăugat medicul militar.

Acesta a menționat că persoanele care vor fi eligibile pentru trei doze în cadrul primei scheme de vaccinare, vor primi recomandare de la medicul specialist, fie de la medicul care supraveghează starea post-transplant a unui pacient, sau de la medicul care supraveghează o anumită afecțiune oncologică.

„Pacienții se vor prezenta la centrele de vaccinare cu această recomandare și vor primi practic o schemă de vaccinare cu trei doze. În următoarea perioadă vom definitiva și instrucțiunea în baza căreia se va aplica această recomandare și, evident, va fi updatat atât registrul electronic național al vaccinărilor, care să permită introducerea unei scheme de vaccinare cu trei doze, și de asemenea platforma de programare va fi și ea updatată în aceste sens”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe