Din
ianuarie 2016, Royal Society va cere autorilor care trimit lucrări spre
publicare în jurnalele instituției academice să furnizeze odată cu articolul și
ORCID-ul propriu (Open Researcher and Contributor ID). ID-ul este, de fapt, un
pașaport științific, eliberat gratuit de o instituție nonprofit, gândit să
faciliteze munca autorilor care trimit lucrări spre publicare, aplică pentru
granturi de cercetare sau își caută colaboratori. Royal Society devine astfel
primul editor britanic care le cere cercetătorilor să folosească ORCID-uri.
Decizia este una foarte importantă pentru susținerea atât a oamenilor de
știință, cât și a finanțatorilor și universităților.
Documentele
de tip ORCID oferă un ID unic pentru fiecare cercetător, care va fi asociat cu
întreaga lor activitate de cercetare (granturi obținute, instituții pentru care
lucrează, lucrări semnate, seturi de date, contribuții la procesul de peer
review, patente și alte rezultate ale muncii de cercetare).
Folosind
ORCID-uri, cercetătorii pot economisi timp. De pildă, identificatoarele de tip
ORCID rețin și CV-uri digitale autoactualizate. Astfel, în loc să-și completeze
de fiecare dată numele, afilierile și informațiile legate de activitatea profesională,
atunci când aplică pentru un grant, de exemplu, sau trimit spre publicare o
lucrare, cercetătorii pot să introducă pur și simplu numărul de ORCID, iar
informațiile respective se completează automat în sisteme compatibile. Sună
banal, dar poate tăia semnificativ din orele petrecute completând formulare.
Aceleași
ID-uri vor ajuta și la importanta diferențiere a autorilor. Pe plan mondial
există milioane de oameni de știință, iar comunitatea crește rapid. Cercetători
cu nume asemănătoare sau identice sunt des confundați de sistemele online, iar
cei care au mai multe prenume sau nume de familie întâmpină dificultăți în
compilarea unei colecții complete de titluri de lucrări, care să fie și ușor de
descoperit de cei care ar putea fi interesați. Dând câte un ID unic pentru
fiecare dintre ei, ORCID-urile ar putea rezolva această problemă. I-ar ajuta,
de asemenea, pe cercetători să își consolideze reputația, acumulând într-un
format standard informații relevante despre activitatea și rezultatele lor, ceea
ce face mai ușor ca pe o platformă cu profiluri de cercetare, de exemplu, să se
găsească un tablou complet al contribuțiilor științifice ale unui om de
știință, făcându-l mai vizibil potențialilor colaboratori, finanțatori sau
angajatori. Pe de altă parte, cercetătorul are mână liberă atunci când vine
vorba de sincronizat aceste informații cu diferite platforme, așa că deciziile
care îi privesc dreptul la discreție rămân strict la latitudinea sa.
O
intervenție experimentală programată peste câteva luni oferă speranță pentru
sute de soldați americani răniți în război. Dacă totul iese bine, aceștia ar
putea beneficia curând de intervenții de transplant penian, scrie The New
York Times. În curând, un tânăr soldat care a suferit răni oribile de la o
bombă detonată în Afganistan va fi subiectul unei operații care nu a mai fost
niciodată realizată în Statele Unite: un transplant de penis.
Organul
va veni de la un donator mort, iar chirurgii de la Johns Hopkins spun că se
așteaptă ca organul să funcționeze în doar câteva luni, după ce va „reînvăța“
funcția urinară, senzația și, eventual, posibilitatea de a participa la actul
sexual.
Între
2001 și 2013, 1.367 de bărbați din armata Statelor Unite, implicați în
conflicte din Irak sau Afganistan, au suferit răni care le-au afectat organele
genitale, notează registrul de traumă al Departamentului american de apărare.
Aproape toți au sub 35 de ani și au fost răniți de bombe artizanale. Unii și-au
pierdut complet (sau parțial) penisul sau testiculele. Membrele amputate sunt,
poate, cel mai frecvent simbol al războiului, dar afectarea organelor genitale
rămâne adesea o rană ascunsă – și pentru mulți chiar mai greu de tolerat decât
pierderea unui braț sau picior - îmbrăcată în rușine și stigmat. „Cred că
suntem cu toții de acord că trebuie să fie devastator pentru un tânăr de 20 și
ceva de ani să vină acasă cu zona pelvică distrusă completă“, a declarat dr. W.
P. Andrew Lee, șeful departamentului de chirurgie reconstructivă de la Johns
Hopkins.
Doar
alte două transplanturi peniene au fost înregistrate în jurnalele medicale:
unul eșuat, în China, în 2006 și unul de succes, în Africa de Sud, anul trecut.
Operația este considerată una experimentală, iar medicii de la Johns Hopkins au
acordul instituției pentru a realiza 60 de transplanturi. Universitatea va
monitoriza rezultatele și va decide dacă să facă din intervenție un tratament
standard.
Riscurile sunt aceleași ca la orice operație
majoră de transplant, includ hemoragia, infecția și posibilitatea ca medicația
necesară pentru a preveni respingerea organului transplantat să sporească
riscul de dezvoltare a cancerului. Dr. Lee și colegii lui îi atenționează pe
potențialii pacienți că ar trebui să fie realiști și să nu plece de la iluzia
că vor putea recupera tot. Dar încearcă de asemenea să le încurajeze
așteptările mai realiste: „Unii speră să poată avea copii. Și cred că acesta e
un țel realist“.
De la stânga: Dr. W.P. Andrew Lee, dr. Richard J. Redett și dr. Gerald Brandacher, de la Universitatea Johns Hopkins, speră să realizeze primul transplant de penis din Statele Unite în următoarele luni
Pentru că va fi transplantat numai penisul, nu și testiculele,
dacă beneficiarul unui transplant devine tată, copilul va fi al său din punct
de vedere genetic, nu al donatorului. Bărbații care și‑au pierdut complet și
testiculele ar putea să beneficieze de intervenția de transplant, dar nu și să
aibă copii biologici.
În
2006, în China, pacientul a cerut ca organul să fie eliminat la câteva
săptămâni după operație, din cauza unei aparente respingeri psihologice, spun
specialiștii de la Johns Hopkins, care adaugă însă că în fotografiile cazului
erau vizibile suprafețe cu piele moarte sau exfoliată, posibil din cauza unui
flux sanguin necorespunzător obținut. Dar în Africa de Sud, primitorul
organului, un bărbat tânăr al cărui penis fusese amputat în urma unei
circumcizii eșuate, a devenit recent tată.
Pentru
moment, de operație vor beneficia strict soldații răniți pe front.
Medicii
care tratează bărbați tineri răniți pe câmpul de luptă spun că, indiferent cât
de grave le sunt rănile, primul lucru de care întreabă atunci când se trezesc
după o operație este dacă organele genitale le sunt intacte.
Un
foarte simpatic reportaj difuzat zilele acestea de BBC arată cum răsfățul poate
fi folosit pentru a promova screeningul medical. Se întâmplă în Kenya. Și aici,
ca mai peste tot în lume, medicilor le vine greu să îi convingă pe oamenii
sănătoși să vină pentru testări de screening, ca să fie puse la timp
diagnosticele unor afecțiuni serioase.
Gravide din Kenya beneficiind de ședințele gratuite de pedichiură, ca răsplată că au participat la screeningul antenatal
Dar echipa unei clinici din Nairobi a
venit cu o idee puțin trăznită și care funcționează: oferă femeilor care vin la
testele de rutină sesiuni de pedichiură gratuite. Programul e implementat, începând
din iulie, pentru screeningul antenatal, iar în cifre rata viitoarelor mame
care au venit la analize și ecografie a crescut de la 12% la 20%.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
