Traducerea ştiinţifică trebuie să aibă stil şi să fie exactă în echivalarea termenilor. Un bun exemplu în acest sens prezintă prof. dr. Valeriu Rusu, în cadrul rubricii Lexis: Dicţionar francez-român pentru traducători.

"> Traducători şi personaje fabuloase - Viața Medicală
Știri

Traducători şi personaje fabuloase

de Prof. dr. Valeriu RUSU - apr. 3 2013
Traducători şi personaje fabuloase

Traducerea ştiinţifică trebuie să aibă stil şi să fie exactă în echivalarea termenilor. Un bun exemplu în acest sens prezintă prof. dr. Valeriu Rusu, în cadrul rubricii Lexis: Dicţionar francez-român pentru traducători.

   După ce m-am despărţit (cu greu) de Dicţionarul lui Ioan Matei, iată-mă acum în faţa unui tom impozant, intitulat Dicţionar francez-român pentru traducători. Pe care l-am căutat multă vreme, dar l-am găsit recent (datorită unui tânăr librar de la „Cărtureşti“), deşi a apărut în 2006, la Braşov, sub egida Editurii Academic, iar pe pagina ce conţine titlul şi autorii principali (Adrian Cristea, Alina Cristea) stă scris ACADEMICştii mai mult. În treacăt fie spus, denumirea editurii m-a derutat, îndreptându-mi căutarea către Editura Academiei; între timp, am ieşit din această confuzie, dar n-am scăpat de altele. Deocamdată, cu masivul dicţionar pe masă, operă tipografică impo­zantă (1.688 pp.), legătură trainică, împodobită la colţuri cu un metal, citesc o prezentare de pe net: „Autorii vă propun o nouă formulă de dicţionar, care schimbă radical abordarea unei limbi străine. Este primul dicţionar adaptat la realitatea lingvistică actuală, cel mai cuprin­zător şi mai complex dicţionar bilingv: 250.000 de termeni şi peste un miliard de sensuri. Reuneşte termeni de specialitate din cele mai diverse domenii şi, prin bogăţia de sensuri, sinonime şi expresii, ega­lează complexitatea unui dicţionar explicativ“. Nu se poate recepta cu indiferenţă un dicţionar cu atâtea calităţi, deşi parcă pluteşte şi o boare de reclamă, deoarece stocul semnalat pe net este egal cu 0, iar preţul de 199,99 lei are un aer comercial, potrivit unor produse domestice. Dar, până să ajungem la acest dicţionar, mai este.
   Deoarece presiunea amintirilor frumoase sau umbrite nu poate fi ştearsă, ajung cu gândul la primele întâlniri directe cu limba franceză, din tinereţe. Când am ajuns în Franţa aveam (credeam) cunoştinţele de bază. Dar totul s-a dezintegrat în contact cu realitatea. Privind în urmă, acum recunosc optica limitată a tinereţii, compensată de energia aceea vitală, descres­că­toare în timp. Dificultăţile însă, dacă reacţionezi, pot genera şi satisfacţii. O întâmplare care mi-a mai domolit panica (nu chiar atac de panică, nici nu era descris pe atunci, actualmente devenind o sintagmă foarte populară): în imensa bibliotecă – donaţie a Fundaţiei Rockefeller – de la Facultatea de Medicină „Grange Blanche“ din Lyon găsesc într-o zi un articol despre un traducător (de meserie) care echivalase redox în franceză cu pitoreasca denumire... boeuf rouge. (În realitate, redox e de origine franceză: Lavoisier, în 1772, urmare a experimentelor sale cu mercur, a observat rolul oxigenului în reacţiile de oxido­reducere, elaborând primele definiţii). Acum caut zadarnic pe net o evocare a acestei întâmplări comice. Nimic. Dimpotrivă, Boeuf Rouge a devenit brand de restaurante, răspândit absolut în toată lumea!
   Aţi auzit de arborele de Cracovia? Pe vremea Cardinalului de Richelieu (Armand Jean du Plessis de Richelieu, 1585–1642), abil om politic în vremea regelui Ludovic al XIII-lea şi întemeietor al Academiei Franceze, pe marea sa alee cu castani din Jardin du Palais-Royal crescuse, din timpuri imemoriale, arborele de Cracovia. Sub umbra generoasă a acestuia se adunau povestitorii epocii, denumiţi în limbaj popular craques (graţie Dicţionarului lui Ioan Matei aflu sensurile argotice ale cuvântului: „craque, s.f. – cioacă, gogoaşă, vrăjeală, abureală, braşoavă, gogoriţă, minciună“). Arborele de Cracovia era deci un loc în care se fabricau gogoşi şi au rămas în folclor câţiva producători de vază. Între timp, au apărut arbori omonimi în Jardin des Tuileries şi în Jardin du Luxembourg. Povestea e mai lungă şi am evocat-o din motive de... autoprotecţie. Mai frontal: unele amintiri sau evocări ale mele ar putea părea neverosimile. Dar fabricant de gogoşi n-am fost niciodată.
   Revin la Lyon, unde l-am cunoscut, în serile lungi de lucru în laborator, pe dr. J. B., descendent (cu arbore genealogic atestat) al lui Blaise Pascal. Cercetător desăvârşit, cu o nobleţe de caracter rarisimă, m-a onorat cu prietenia sa. Tocmai traducea o monografie clasică despre ribozomi şi utiliza versiunea în rusă în paralel cu cea originală, în engleză. Deoarece cunoştea rusa (după un stagiu de un an la Moscova) şi îl interesa echivalarea unor termeni englezeşti operată de traducătorul sovietic. Cu această ocazie, am ajuns împreună la axioma italiană „Traduttore... traditore!“ (numai aparent uşor de transpus exact în alte limbi). Care, ne-am convins, deşi ţinteşte îndeosebi literatura, e adevărată şi în cazul traducerii unei cărţi ştiinţifice. Ceea ce era şi mai evident în cazul limbii ruse, care (precum, de exemplu, şi germana) conţine şi elemente de vocabular ştiinţific proprii, complet rupte de terminologia internaţională. Prin urmare, o traducere ştiinţifică trebuie să fie deopotrivă „frumoasă“ (să aibă stil) şi exactă în echivalarea termenilor de specialitate. Între timp, au apărut câteva adevărate capodopere din acest punct de vedere, atât în ştiinţele fundamentale, cât şi în medicina clinică. De altminteri, am prezentat chiar relativ recent, în cadrul rubricii, ultima ediţie a excepţionalei cărţi de B. Alberts şi colab., un tratat de biologie moleculară a celulei, a cărui traducere în română ar genera mai multe avantaje: echivalarea corectă a unui vast câmp de termeni utili în toate domeniile medicinii, scăderea „producţiei“ de opuscule didactice (multe) scrise cu lehamite (şi pentru că activitatea didactică nu contează la promovare), eventual (să-mi fie cu iertare) diminuarea cazurilor de inspiraţie fidelă din vestitul tratat. Urmează o întrebare imposibilă: cine să subvenţioneze această traducere? Închei amintirile în relaţie cu dr. J. B., eludând cu totul discuţiile asupra experimentelor şi reţinând doar perioada când am trecut împreună la o analiză a dicţionarelor medicale vechi şi noi. Am început să înţeleg evoluţia terminologiei medicale.
   După ce am plecat la Paris, am avut din nou şansă. Dr. R. Pitton, din Serviciul de medicină nucleară al Spitalului Henri Mondor, rămăsese un etern şef de lucrări deoarece îl interesau mai mult cărţile decât servituţile lucrului la o teză de doctorat. Era un personaj fabulos, precum celebrul librar Lafitte din inima Cartierului Latin, cu care mi-a făcut cunoştinţă. Chez Laffite erau aduse spre vânzare biblioteci întregi, inclusiv cărţi noi de toate genurile. Şi aşa mi-am adunat mai multe cărţi medicale bilingve, anglo-franceze, care mi-au prins bine ulterior. Acum Chez Laffite nu mai există, a devenit o legendă evocată în câteva cărţi.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe