Potrivit unui raport recent – unul dintre
cele două noi studii privind prescrierea de antivirale – publicat în revista Influenza and Other Respiratory Viruses,
clinicienii au respectat modificările de prescriere a antiviralelor inserate
în ghidurile elaborate în ultimul deceniu, determinate de rezistenţa la
antivirale, cu un accent mai mare pe protejarea pacienţilor cu risc crescut, în
special în timpul pandemiei H1N1 2009.
În primul studiu1, cercetătorii au analizat opt baze de date
privind siguranţa vaccinului – Vaccine
Safety Datalink – care au urmărit distribuţia de medicamente antivirale din
ianuarie 2000 până în iunie 2010. VSD colectează date de vaccinare şi de
îngrijire medicală de la mai mult de nouă milioane de membri ai unor organizaţii
de îngrijire medicală din şase state din SUA: Minnesota, Wisconsin, Washington,
California, Massachusetts şi Oregon.
Investigatorii au comparat modelele în
contextul schimbărilor recomandărilor antiviralelor şi nu au fost modificări
notabile în această perioadă. Până acum, puţine studii au evaluat impactul
modelelor de prescriere a antiviralelor asupra recomandărilor. În 2006, când
91% din virusurile H3N2 au fost rezistente la adamantane, CDC a recomandat ca
medicii să nu mai utilizeze amantadina şi rimantadina. În timpul sezonului
2008–2009, 98% din virusurile sezoniere H1N1 au fost rezistente la oseltamivir
(Tamiflu), ceea ce a determinat o recomandare de folosire a zanamivirului sau a
unei combinaţii de oseltamivir şi o adamantină. În 2009, când a apărut virusul
pandemic H1N1, experţii de laborator au constatat, după câteva luni, că acesta
era sensibil la osteltamivir şi oficialii din domeniul sănătăţii au recomandat
utilizarea antiviralului ca tratament precoce, chiar şi fără teste de
laborator, în special la grupurile cu risc ridicat.
Cercetătorii au constatat că utilizarea
antiviralelor reflectă ghidurile CDC. În 2006, clinicienii au evitat folosirea
adamantanelor. În timpul pandemiei H1N1 2009, 97% din administrările
oseltamivirului au fost la pacienţi netestaţi pentru gripă şi 31% la cei fără
diagnostic de gripă. De asemenea, 46% din prescripţiile oseltamivirului au fost
la pacienţii cu afecţiuni cronice, inclusiv în sarcină. Comparativ cu perioada
prepandemică, s-a constatat că un procent mult mai mare de prescripţii ale
oseltamivirului s-au făcut în timpul pandemiei pentru femeile gravide. S-a
observat, de asemenea, o corelaţie puternică între modelele de distribuire pe săptămână
şi procentajul de teste pozitive obţinute raportat de sistemul american de
supraveghere a virusurilor respiratorii şi enterice, unul din markerii utilizaţi
de CDC pentru a urmări activitatea gripei. Cercetătorii au mai descoperit că
modelele au fost similare atât la nivel local, cât şi regional. S-a mai
observat că ratele de distribuţie ar putea fi subestimate, deoarece unele
planuri de asigurare au avut o acoperire minimă a farmaciilor, astfel încât
datele de distribuire nu au putut fi înregistrate. Cercetătorii au menţionat,
de asemenea, că nu au fost capabili să măsoare în mod direct, de exemplu,
proporţia de pacienţi cu boli cronice pulmonare şi cu boli respiratorii acute
trataţi cu antivirale.
Al doilea studiu2 a fost
realizat de cercetătorii de la US Food and Drug Administration (FDA), care a
folosit datele proprii din ambulatoriu pentru a evalua modelele de prescriere săptămânală
a antiviralelor în timpul pandemiei H1N1 2009. Ei au evaluat dacă tendinţele
prescrierii de antivirale au urmat tiparul naţional de vizite la medic pentru
boli similare gripei, un alt marker folosit de CDC pentru a evalua activitatea
gripală la nivel naţional. Cercetătorii au analizat, în perioada aprilie 2009 –
aprilie 2010, prescrierea a patru antivirale în ambulatoriu: oseltamivir,
zanamivir, amantadină şi rimantadină. Una din bazele de date utilizate de FDA
cuprinde aproximativ 80% din piaţa de medicamente din SUA, iar o alta include
aproximativ două miliarde de prescripţii în fiecare an, de la lanţurile de
farmacii.
Prescripţiile săptămânale ale tuturor
antiviralelor, chiar şi ale celor la care virusul H1N1 din 2009 a arătat
rezistenţă, au urmat tendinţele vizitelor la medici. Oseltamivirul a fost
principalul antiviral prescris în timpul pandemiei H1N1 2009 şi a reprezentant
87% din piaţa totală a antiviralelor în timpul perioadei de studiu.
După ce virusul pandemic a apărut şi a fost
declarată situaţia de urgenţă pentru sănătatea publică la nivel naţional,
prescripţiile pentru oseltamivir au crescut de 30 de ori, iar cele pentru
zanamivir de nouă ori. În timpul celui de-al doilea val al pandemiei, care a
început în august 2009, prescrierea de oseltamivir a crescut din nou, ajungând
la un maxim la sfârşitul lunii octombrie şi s-a stabilizat la nivelurile
presezoniere ale gripei la începutul lunii decembrie. Modelul pentru zanamivir
a fost similar.
Unele dintre limitările studiului au fost că
vârsta pacienţilor a lipsit de la un procent mare al prescripţiilor şi că
datele privind indicaţiile tratamentului antiviral nu au fost disponibile. De
asemenea, amantadina are indicaţie şi pentru boala Parkinson şi nu este clar
cât de multe din prescripţii au fost specifice gripei.
Cercetătorii au declarat că monitorizarea
prescripţiilor în timpul unei pandemii a fost utilă pentru alte date de
supraveghere a gripei şi a furnizat informaţii privind deficitul de antivirale
în unele perioade, aşa cum a fost în pandemie lipsa suspensiei pediatrice de
oseltamivir la un moment dat.
(Informaţii preluate din Buletinul de actualităţi săptămânale
al Institutului Cantacuzino şi prelucrate de dr.
Maria Dragotă)