Newsflash
Internaționale

Terapia precoce pentru controlul ritmului în fibrilaţia atrială

de Dr. Diana Andronache - sept. 18 2020
Terapia precoce pentru controlul ritmului în fibrilaţia atrială

Iniţierea precoce a strategiei de control a ritmului cardiac la pacienţii recent diagnosticaţi cu fibrilaţie atrială reduce riscul de evenimente cardiovasculare.

Managementul terapeutic al pacienţilor cu fibrilaţie atrială include protecţia împotriva evenimentelor tromboembolice prin tratament anticoagulant, dar și păstrarea unei funcţii cardiace optime printr-un control adecvat al ritmului sau frecvenţei cardiace.

De-a lungul timpului au fost publicate multiple studii clinice mari, care au avut ca obiectiv compararea celor două strategii teraputice disponibile, controlul ritmului sau controlul frecvenţei cardiace.

Toate studiile au arătat că terapia de cardioversie nu a fost superioară controlului frecvenţei din punct de vedere al morbi-mortalităţii de cauză cardiovasculară.

RISCUL CREȘTE ÎN PRIMUL AN DUPĂ DIAGOSTIC

În pofida respectării recomandărilor de ghid, există un mic procent de pacienţi în cazul cărora survin evenimente adverse, precum accidentul vascular cerebral, sindromul coronarian acut, insuficienţa cardiacă sau decesul de cauză cardiovasculară, riscul crescând după primul an de la diagnosticarea acestei aritmii.

Un studiu* internaţional randomizat de tip open-blinded condus de AFNET (Atrial Fibrillation Network) și Asociaţia Europeană de Ritm Cardiac, publicat recent în New England Journal of Medicine, arată că strategia de iniţiere precoce a terapiei de control a ritmului cardiac în fibrilaţia atrială a fost asociată cu un risc mai scăzut de mortalitate de cauză cardiovasculară, de accident vascular cerebral sau de spitalizare pentru insuficienţă cardiacă și sindrom coronarian acut.

Terapia precoce scade riscul cardiovascular

În acest studiu multicentric au fost incluși 2.789 de pacienţi din 135 de centre medicale, urmăriţi pe o pedioadă de cinci ani. Dintre aceștia, 1.395 au primit terapie precoce de control a ritmului, iar 1.394 pacienţi au primit terapie de control a frecvenţei cardiace.

Menţinerea ritmului sinusal a fost de durată mai lungă în grupul pacienţilor care au primit precoce terapia de control a ritmului (84,9% în primul an, 82,1% la doi ani), faţă de grupul care a primit terapie de control a frecvenţei cardiace (65,5% în primul an, 60,5% la doi ani).

Un criteriu important de includere în acest studiu a fost diagnosticarea recentă a fibrilaţiei atriale. Pe parcursul efectuării acestuia, pacienţii au primit, pe lângă terapia de control a ritmului, tratament anticoagulant și pentru afecţiunile cardiovasculare asociate, păstrând efectul protectiv al acestora. Rezultatele studiului sunt relevante pentru stabilirea managementului terapeutic optim în cazul pacienţilor diagnosticaţirecent cu fibrilaţie atrială.


Notă autor:

*www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa2019422

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe