Sărbătoarea Înălţării
Sfintei Cruci înnoieşte fiinţa-ntru fiinţă a celor care, la început de an
liturgic, după prăznuirea Naşterii Maicii Domnului, îl mărturisesc pe Hristos
ca Mântuitor, care prin Răstignirea, Învierea, Înălţarea Sa ne-a dat Sfânta
Cruce, „temeiul credinţei creştine“ şi „arma păcii“. Pacea pe care Hristos a
dat-o mai întâi apostolilor în seara din Duminica Învierii şi, prin ei, şi nouă,
nu are nimic în comun cu celebra „pax
romana“ sau cu oricare dintre formele de pace mai vechi sau mai noi. Sf.
Grigorie de Palama scria că în Sfânta Cruce este esenţializată „înţelepciunea şi
puterea lui Dumnezeu: a birui prin suferinţă, a te înălţa prin smerenie, a te îmbogăţi
prin sărăcie“. Este taină fiindcă împăcarea acestor contrarii nu este posibilă
fără ajutorul „Făcătorului Cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi
nevăzute“, Cel care a şi pregătit-o pentru om încă de la începutul lumii.
Uimit de toate ale creaţiei, David scria:
„Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi nu o pot ajunge“,
iar omul nu are unde şi cum se ascunde, nici chiar în întuneric, pentru că „Întunericul
nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul
ei, aşa e şi lumina ei“. Cât despre noi, oamenii, încredinţa apostolul Pavel,
nu putem cunoaşte acum decât în parte, ca într-o „oglindă“. De aceea, taina
poate fi primită cu mintea îngenuncheată în faţa copleşitoarei imensităţi din lăuntrul
şi din afara noastră şi cu inima deschisă spre a primi darul divin ca binecuvântare
de la „Părintele luminilor“. Cu Sfânta Cruce se înseamnă creştinul, ea îl însoţeşte
toată viaţa, de la botez, „naştere întru Hristos“, până la plecarea la Domnul,
fiindcă este atotcuprinzătoare a iconomiei Mântuirii. Cu ea parcurgem un drum
de la înţelegerea lui Dumnezeu ca „Eu sunt Cel ce sunt“, la urmarea lui
Hristos, „Calea, Adevărul şi Viaţa“. Cale, pentru că a coborât din cer, întrupându-se
de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi, după Înviere, s-a înălţat la cer,
luând chipul nostru purificat de jertfa Sa; Adevărul pe care, cunoscându-L
devenim liberi de spectrul întunecat al răului; Viaţă pentru că, prin Înviere,
Hristos a învins pentru totdeauna moartea prin moarte. Creştinii cinstesc cu
osebire Sfânta Cruce, semnul supremei biruinţe a iubirii fără de hotar a lui
Dumnezeu pentru om, începutul noului legământ între Părintele Ceresc şi cel pe
care l-a făcut „după chipul şi asemănarea Sa“. Să amintim cum, după convertire,
Sf. Pavel, care din prigonitor a lui Hristos pe drumul Damascului s-a
transformat radical, L-a urmat şi a devenit apostolul neamurilor, scria că lui
să nu-i fie a se „lăuda decât cu Crucea lui Hristos“.
