Chiar și în aceste zile
tulburi, în care numărăm consternați atentatele din toată lumea, hepatita încă
ucide mult mai mulți oameni decât terorismul. Însă, atunci când ucide, hepatita
o face lent, discret, silențios. Numai complicațiile hepatitei C (ciroza,
cancerul hepatic) fac să își piardă viața în fiecare an zeci de mii de
europeni. 84.000 – estima OMS pentru Regiunea Europeană în 2015. Vorbim însă
mult mai puțin despre hepatită decât despre atentate. Ne sperie mai rar, naște
dezbateri aprinse și mai rar. Și tot mai puțin ne solidarizăm pentru a-i pune
capăt. Dar, ca și lupta cu terorismul, cea cu hepatitele virale cere
angajament, resurse, eforturi susținute și coordonate, vigilență maximă.
Este Europa gata să
elimine hepatitele virale? Este întrebarea de la care au pornit experții ECDC
(Centrul european de prevenție și control al bolilor) și partenerii lor în urmă
cu două zile, atunci când au anunțat noua strategie globală pentru controlul
hepatitelor virale. Nu încă. Dar ar putea să fie. Ca să elimine până în 2030
hepatitele virale, statele europene trebuie să își crească exponențial capacitățile
de prevenție și testare, precum și numărul persoanelor care beneficiază de
tratament. Fără hepatită în 2030 este un
obiectiv pe care OMS îl traduce astfel: reducerea cu 90% a incidențelor
infecțiilor cronice cu hepatită virală și acces universal la serviciile-cheie
de prevenție și tratament.
Epidemiologii estimează
că aproximativ zece milioane de europeni suferă de infecții cronice cu virusul
hepatitic B sau C, dar în jur de trei
sferturi nu știu că au boala, din cauză că infecția adesea e asimptomatică.
Anual, sunt diagnosticate, printre pacienții europeni, aproximativ 57.000 de
cazuri noi, acute sau cronice, de hepatită B sau C.
„În același timp,
sursele actuale de date în multe state membre UE nu sunt suficiente pentru a
evalua în mod adecvat povara locală actuală a hepatitelor virale“, a declarat
Andrea Ammon, directorul ECDC, de Ziua mondială a hepatitei (28 iulie). Șefa
ECDC spune că statele membre trebuie să își îmbunătățească sistemele actuale de
supraveghere epidemiologică, să dezvolte metode epidemiologice alternative prin
care să completeze supravegherea de rutină, cum ar fi studiile santinelă sau de
seroprevalență.
Cele mai recente date
pentru Europa arată că hepatita C
depășește ca amenințare hepatita B, între 2006 și 2014 fiind diagnosticate
aproape de două ori mai multe infecții cu virusul hepatitic C decât cu virusul
hepatitic B (276.000 versus 161.000). Dacă rata incidenței cazurilor acute cu
virusul B aproape că s-a înjumătățit față de nivelul din 2006 – cel mai
probabil grație programele naționale de imunizare – ratele infecțiilor cronice
au continuat să crească în mod constant: de la 5,7 cazuri la suta de mii de
locuitori în 2006 la 9,8 în 2014. Experții ECDC pun această creștere pe seama
modificărilor în ceea ce privește metodele de raportare, dar și practicile de
testare. În aceeași perioadă de timp, numărul total al cazurilor de infecție cu
virusul hepatitic C, diagnosticate în statele membre UE și Spațiul Economic
European (SEE), a crescut cu 28,7%, în special din 2010 încoace.
Există diferențe mari
între țări în ceea ce privește ratele de incidență și prevalență, iar ele sunt
explicate, parțial, de modalitățile diferite de colectare a datelor,
inconsistențele întâlnite la nivelul definițiilor de caz acut/cronic, și,
parțial, prin faptul că, pur și simplu, unele țări investesc mai multe eforturi
în screening/diagnosticare și tratare decât altele. De pildă, cele mai înalte
rate de incidență sunt identificate în țările din nordul Europei, contrar a
ceea ce ne-am aștepta pe baza studiilor de seroprevalență. Cel mai probabil,
datele reflectă, în primul rând, politicile și practicile locale privind
testarea și identificarea infecțiilor noi, motiv pentru care se întâlnesc rate
mai mari în țări ca Marea Britanie și Olanda, care au prevalență scăzută, dar
programe serioase de screening pentru hepatită. Prin comparație, țările din
estul și sud-estul Europei au rate scăzute de incidență, dar estimările spun că
au cele mai înalte rate de prevalență. Așa se face că, pentru anul 2014,
România se poate lăuda cu o incidență de 0,5 cazuri de hepatită C la suta de
mii de locuitori, în vreme ce Suedia și Marea Britanie raportează 18,5,
respectiv 21,5 cazuri la suta de mii de locuitori. În 2014, medicii români au
diagnosticat în total 104 pacienți cu hepatită virală C (din raportările
transmise către ECDC), în vreme ce în întreaga Europă s-au pus peste 35.000 de
diagnostice cu această infecție.
Pentru hepatita B, numărul de infecții raportate de România a
scăzut constant din 2010, de la 486 la 266, în 2014, în vreme ce, în paralel,
Europa a înregistrat o creștere „la fel de constantă“ a numărului de pacienți
diagnosticați: de la 16.370 la 22.442 (2010 vs. 2014). Nu, nu suntem campioni
la ținut sub control infecția cu hepatita B! Cel mai plauzibil este că suntem
campioni la subdiagnosticarea și subraportarea infecției. Fiindcă, în studiile
de prevalență, România rămâne în topurile negative, și la hepatita B (cu o
estimare de un milion de cazuri), și la hepatita C (alături de Italia și
Spania).
„România are una dintre cele mai mari rate de răspândire a
virusului hepatitei C din Europa (3,23%). Deși din pricina lipsei testării,
acest procent reprezintă doar o estimare, 500.000-600.000 de români ar putea fi
bolnavi cronici“, a explicat, miercuri, Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite
la București, în cadrul unui eveniment prin care Ambasada SUA și Fundația
Renașterea au marcat Ziua mondială a hepatitei.
De notat este și faptul că, deși ruta nosocomială este puțin
comună pentru transmiterea infecției cu hepatită B în majoritatea țărilor
europene, rămâne o cale principală de transmitere în câteva țări, printre care
se numără și România (alături de Italia și Polonia). Îmbunătățirea practicilor
de control al infecțiilor nosocomiale este, și în acest context, esențială.
Un studiu nou făcut de cei de la ECDC estimează că infecțiile în
rândul migranților reprezintă aproximativ un sfert din totalul cazurilor
cronice de hepatită B, respectiv 14% din cele de hepatită C la nivelul UE/SEE.
În ciuda unei poveri mari a hepatitelor virale cronice în rândul migranților,
riscul de transmitere al infecției este probabil scăzut. Scopul cercetării
amintite a fost să estimeze povara hepatitelor cronice în rândul migranților
recent stabiliți în Europa și să identifice grupurile cu cel mai mare număr de
cazuri și care ar beneficia cel mai mult de pe urma programelor de screening și
facilitarea accesului la îngrijire.Reapariția hepatitei A
ca problemă de sănătate publică rămâne o temă importantă. Deși circulația
virusului s-a redus în dimensiuni constant în ultimele patru decenii, datele
ECDC arată că există un segment de populație în creștere progresivă, care a
devenit susceptibil la infecția cu virusul A, motiv pentru care ar putea fi
necesară o regândire a strategiei generale de prevenție.
