Chiar şi într-o lume a virtualităţii precum cea actuală – când comunicarea interumană se face tot mai mult pe căi electronice, iar hârtia este adesea „economisită“ până la neutilizare (oare vor renaşte astfel pădurile?), când tot mai frecvent apar nu numai ziare virtuale, ci şi cărţi fără pagini – alfabetul îşi păstrează rolul şi importanţa. Deşi internetul a generat, neîndoielnic, o revoluţie în domeniul comunicării, aşa-zisa periferizare a scrisului e doar aparentă… Cam la aceste lucruri mă gândeam când străbăteam, într-o maşină, cei vreo şaizeci şi ceva de kilometri de la locuinţa mea bucureşteană până la graniţă. Unde aveam să părăsesc, temporar, meleagurile alfabetului meu, pe care l-am folosit la citit şi la scris de când mă ştiu, pentru teritoriul altui alfavit. Dar mai înainte, trebuia să trecem „dincolo“. La vama noastră de la Giurgiu, ca şi la cea a vecinilor, de la Ruse, ca să ne „valorificăm“ (măcar acolo) calitatea de cetăţeni ai Uniunii Europene, n-am mai scos paşapoartele, ci cartea de identitate. Vameşii au comparat, rapid, figurile din poze cu chipurile noastre reale şi ne-au urat „drum bun“. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.