România
ar avea potenţial pentru a câştiga din turismul medical, dar discuţiile despre
exploatarea strategică, integrată a acestui potenţial abia acum încep şi scapă
momentan din vedere aspecte esenţiale. Acest lucru a fost arătat încă o dată la
dezbaterea cu tema „Turismul medical – pilon pentru dezvoltarea durabilă a României“,
organizată la Palatul Parlamentului, la 3 iunie 2014, de Iniţiativa civică de
centru-dreapta (ICCD) şi Comisia de Sănătate publică din Senat. Conferinţa a
fost deschisă de Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedinte ICCD, care vede în
Directiva europeană 24 pentru asistenţa medicală transfrontalieră, intrată în
vigoare la octombrie 2013, o oportunitate în plus de a promova peste hotare
serviciile medicale din ţara noastră, dar recunoaşte că trebuie construită o
strategie naţională în acest sens.
Dr.
Nicolae Cazacu, fost secretar general al Colegiului Medicilor Dentişti din România,
a prezentat situaţia actuală a turismului medical în România din perspectiva
serviciilor stomatologice. Atuurile competitive ale sistemului autohton menţionate
sunt: raportul calitate-preţ (preţurile avantajoase oferite de medicii români),
profesionalismul cadrelor medicale şi dotările cabinetelor în mediul privat, la
care se adaugă potenţialul turistic al României ca destinaţie exotică. Printre
obstacolele întâmpinate de medici în atragerea pacienţilor de peste hotare au
fost menţionate: birocraţia exagerată, redundanţa reglementărilor, insuficienta
dezvoltare a infrastructurii, prevederi legale discriminatorii pentru sistemul
privat în raport cu sistemul public.
Prof.
dr. Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic
din Institutul Clinic Fundeni, a enunţat un punct de vedere ceva mai critic,
amintind că, înainte de a vorbi de turismul medical, ar trebui să avem un
sistem medical funcţional şi capabil să facă faţă exigenţelor europene. În ceea
ce priveşte chirurgia de transplant, prof. dr. Irinel Popescu şi-a exprimat reţinerea
personală faţă de includerea pacienţilor străini pe listele de aşteptare ale
centrelor de transplant din ţară.
Vlad
Mixich a scos în evidenţă o serie de aspecte delicate ale promovării turismului
medical în contextul Directivei 24, amintind că, potrivit acestei directive,
pacientului îi sunt rambursate costurile serviciilor medicale efectuate în alt
stat UE la preţul practicat în ţara lui de origine, dar nu mai mult decât
costurile efective ale serviciului medical în statul în care acesta a fost
acordat. În condiţiile în care pentru cele mai multe servicii medicale Casa Naţională
de Asigurări de Sănătate oferă o grilă de costuri mult sub nivelul pieţei,
avantajul preţurilor avantajoase practicate în România dispare, deoarece, la întoarcerea
în ţara de origine, pacientul european va primi o sumă foarte mică. O posibilă soluţie ar fi ca pentru anumite
patologii, cu potenţial de a fi ţinta turismului medical, Casa să crească preţul,
aducându-l aproape de valoarea reală, a adăugat Vlad Mixich. Nu poate fi trecută
cu vederea nici problema standardelor de calitate din spitalele româneşti,
informaţii pe care un pacient străin le va primi prin punctul naţional de
contact (organizat la noi prin CNAS). În prezent, în România, nu mai puţin de
trei instituţii se ocupă de acreditarea spitalelor: Ministerul Sănătăţii, CNAS şi
CONAS. Singura care poate oferi standarde de calitate conforme cu normele internaţionale este CONAS,
care însă a rămas foarte mult în urmă cu
procesul de acreditare a spitalelor (preconizat să se încheie la sfârşitul lui
2015).