Newsflash
Știri

ȘTIRI PE SCURT

de Dr. Alina SIMACHE - nov. 2 2018
ȘTIRI PE SCURT
Plasticul a invadat lanţul trofic
Opt voluntari din Europa, Rusia și Japonia au fost implicaţi într-un studiu din care s-a concluzionat că în fecalele acestora au fost identificate particule microscopice de plastic. Cercetătorii menţionează că sursa lor de plastic, cu dimensiuni între 50 și 500 de micrometri, ar putea fi peștele sau alte fructe de mare ingerate, ambalajele de plastic, poluarea atmosferică sau sticlele de plastic. Încă nu există o asociere clară între ingestia microparticulelor de plastic și efectele asupra organismului uman.
 
O victorie așteptată
Făina din Marea Britanie va fi suplimentată cu acid folic pentru a reduce rata malformaţiilor fetale. Potrivit The Guardian, guvernul a anunţat că această decizie reprezintă o victorie așteptată de câteva decenii de organizaţiile medicale care s-au străduit intens să promoveze acest demers. Deficitul folatului la femeile însărcinate poate interfera cu dezvoltarea tubului neural al fătului, conducând la malformaţii severe precum spina bifida sau anencefalie. Suplimentarea cu acid folic în timpul sarcinii poate reduce riscul de a dezvolta defecte neurale cu până la 70%. 
 
Un nou medicament
FDA (U.S. Food and Drug Administration) a aprobat un nou preparat medicamentos împotriva gripei. Xofluza a fost creat pentru a trata afecţiunile respiratorii acute cauzate de virusul influenza, la pacienţii cu vârsta peste 12 ani.
Sezonul de gripă din anul precedent a fost unul foarte agresiv, ajungându-se la 900.000 de spitalizări și peste 80.000 de decese în SUA, potrivit CDC (U.S. Centers for Disease Control and Prevention). Noul medicament, Xofluza, va fi comercializat de compania Roche, cea care produce și cunoscutul Tamiflu.
 
Se colectează bacterii
Cercetătorii vor să creeze o „Arcă a lui Noe” pentru bacterii, dorind să protejeze sănătatea globală a generaţiilor următoare. Organismul uman conţine trilioane de microorganisme care influenţează nutriţia, activitatea hormonală și imunitatea. Împreună, bacteriile, virusurile și fungii alcătuiesc microbiomul uman. Propunerea cercetătorilor a fost publicată în Science, fiind supranumită „seiful microbiotei”. Intenţia este de a colecta și a depozita mostre ce provin de la toate populaţiile lumii.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe