Newsflash
Știri

ȘTIRI PE SCURT

de Dunia CRISTESCU - sept. 21 2018
ȘTIRI PE SCURT
Susținere pentru femeile cu cancer la sân

    Mii de oameni sunt așteptați la finalul lunii septembrie să alerge și să pedaleze pentru a strânge bani pentru proteze mamare, care vor ajunge la femei afectate de cancer de sân, informează un comunicat de presă sosit pe adresa redacției. Fondurile necesare pentru achiziționarea protezelor vor fi strânse din taxele de participare la Crosul și Marșul Casiopeea, care are loc în data de 29 septembrie, ora 10.00, în Parcul Tineretului. Aflat la a 12-a ediție, organizatorii evenimentului au reușit să ajute până acum peste 2.200 de supraviețuitoare ale cancerului la sân. Potrivit statisticilor, anual, peste 9.500 de românce sunt diagnosticate cu cancer la sân, afecțiunea fiind principala cauză de deces prin cancer în rândul femeilor din țara noastră. Multe dintre cazuri sunt depistate târziu, iar femeile ajung pe masa de operație, pentru extirparea unuia sau chiar a ambilor sâni. Deși Casa Națională de Asigurări de Sănătate derulează un program de decontare a protezelor mamare și a sutienului special necesar purtării acestora, din cauza listelor lungi de așteptare, femeile care ar trebui să beneficieze de ele pot aștepta până la doi ani pentru a le primi. Cealaltă soluție, achiziționarea personală, nu este o opțiune pentru multe dintre aceste femei, care nu-și permit să plătească cei aproximativ 150 de euro, cât costă setul format din proteză și sutien, se mai arată în comunicatul de presă.

Specialiștii din oncologie, la Poiana Brașov

    Medicii oncologi sunt așteptați, la sfârșitul lunii septembrie, la cea de-a 18-a ediție a Conferinței Naționale de Oncologie Medicală. Manifestația științifică va avea loc în perioada 27–30 septembrie, la Poiana Brașov. Specialiști de renume din România și din străinătate vor prezenta cele mai noi informații din domeniul oncologic. Printre temele abordate se numără: principii diagnostice și terapeutice în cancerele sferei ORL, în tumorile cutanate, endocrine sau digestive, rolul oncopsihiatriei în tratamentul multidisciplinar din oncologie, actualități în tratamentul cancerelor renale metastatice sau tratamentul sistemic în cancerul avansat al ovarului. În prima zi a conferinței, dr. Marius Geantă va prezenta și un studiu privind percepțiile asupra cancerului în rândul românilor. Printre lectorii străini care vor lua cuvântul la manifestație se numără prof. dr. Emiliano Calvo (Italia), dr. Andrej Ring (Germania) și dr. Sorin Buga (SUA).

Profesorul Ion Chiricuță, omagiat la Bârlad

    La sfârșitul lunii septembrie, orașul Bârlad găzduiește, timp de două zile, Centenarul Ion Chiricuță. Evenimentul de deschidere este programat vineri, 28 septembrie, la orele 14.00, în Sala Mare a Muzeului „Vasile Pârvan”, în prezența familiei profesorului Ion Christian Chiricuță. În cadrul evenimentului aniversar vor fi organizate mai multe comunicări științifice. Vor fi prezentate, de asemenea, catalogul colecției de artă a profesorului Ion Chiricuță și proiecția filmului „Arta Chirurgului”. Atât albumul de artă, cât și pelicula conțin, între altele, imagini din timpul intervențiilor chirurgicale. Printre cei care vor lua cuvântul în deschiderea centenarului se numără președintele Societății Române de Chirurgie, prof. dr. Silviu Constantinoiu, și directorul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, prof. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu. Evenimentul se va încheia sâmbătă, 29 septembrie, cu vizitarea Muzeului „Vasile Pârvan”, Colecția de Artă Rita și Ion Chiricuță.

Reuniune medicală în premieră la Chișinău

    Republica Moldova găzduiește pentru prima oară Cursul Internațional de Ghiduri și Protocoale în ATI și Medicină de Urgență. Organizată în mod tradițional la Timișoara, anul acesta, manifestația științifică va avea loc, în perioada 27–29 septembrie, la Chișinău. Cursul va fi organizat simultan cu cea de-a cincea ediție a Congresului Național al Societății de Anesteziologie-Reanimatologie din Republica Moldova și cu cea de-a 28-a ediție a Congresului Societății Europene de Calculare și Tehnologie în Anestezie și Terapie Intensivă. La eveniment sunt așteptați să participe lectori din România și din străinătate. Prof. dr. Michael Czaplik (Germania) va vorbi despre medicina 4.0 și despre spitalele smart, în timp ce dr. Teodora Nicolescu (SUA) va prezenta costurile noilor tehnologii și va vorbi despre felul în care dosarul electronic al pacientului poate afecta siguranța acestuia. Alte teme abordate la Chișinău sunt: tendințe în ecografie, inteligența artificială, roboții și tehnologiile mobile sau realitatea virtuală și anestezia. Manifestația științifică din Chișinău va fi credită cu puncte EMC de către Colegiul Medicilor din România și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe