Newsflash
Știri

Ştiri pe scurt

de - iun. 6 2016
Ştiri pe scurt

Lupta cu corupția din sănătate

 

     DNA a organizat zilele trecute la București un grup de lucru având ca temă „Corupția în sistemul de sănătate-prevenire și investigare. Experiență, bune practici și provocări“. În fiecare an, membrii Rețelei europene împotriva corupției EPAC/EACN (a cărei vicepreședinție este momentan ocupată de DNA) organizează o conferință profesională internațională. Dezbaterile organizate în perioada 23–24 mai s-au concentrat pe studii de caz și de bune practici în lupta împotriva corupției în sectorul medical. La 23 mai, subiectul central a fost stabilirea de politici publice în prevenirea și controlul administrativ al corupției în sistemul de sănătate, iar a doua zi au fost detaliate cele mai bune practici în investigarea corupției în sistemul sanitar. Au participat reprezentanți ai autorităților anticorupție și ai instituțiilor polițienești din nouă state membre și non-membre UE (Austria, Azerbaidjan, Estonia, Germania, Lituania, Republica Moldova, România, Serbia, Spania), precum și reprezentanți ai Comisiei Europene. (A. N.)

 

Creșterea speranței de viață

 

     Cu cinci ani a crescut speranța de viață, la nivel global, în ultimii cincisprezece ani. Cel puțin asta susțin cele mai recente statistici ale Organizației mondiale a sănătății (OMS). Se pare că speranța de viață a copiilor născuți în 2015 este, în medie, de 71,4 ani; în aceste condiții, femeile din Japonia trăiesc cel mai mult, iar în rândul sexului masculin, elvețienii sunt cei mai norocoși din acest punct de vedere. La polul opus, reprezentanții ambelor sexe din Sierra Leone prezintă cel mai redus nivel al speranței de viață. Datele OMS precizează că, în fiecare an, 1,7 miliarde de oameni se află în necesitatea unui tratament pentru boli tropicale neglijate, iar peste 10 milioane mor înainte de a împlini vârsta de 70 de ani din cauza bolilor cardiovasculare sau a cancerului. În ceea ce privește factorii de risc, 1,1 miliarde de oameni sunt fumători activi, 1,8 miliarde consumă apă contaminată, iar 3,1 miliarde se bazează pe combustibili poluanți pentru gătit. (C. T.)

 

Replicarea succesului IT în medicină

 

     Numitorii comuni ai dezbaterii „DeCODăm ADN-ul viitorului“ au fost necesitatea creării unui mediu cât mai prietenos pentru stimularea inovației în țara noastră și importanța încurajării investițiilor și cercetării în medicină și biotehnologie, un rol deosebit în acest sens fiind atribuit tinerei generații. Evenimentul s-a desfășurat la 17 mai, la inițiativa Amgen.
     Un exemplu de bună practică a venit din partea Irlandei, prin intermediul șefului adjunct al misiunii diplomatice în România, Andrew Harwood. Dacă în acest stat domeniul biotehnologiei se bucură de un sprijin binemeritat, țara noastră stă bine la capitolul IT, un exemplu care ar putea fi urmat și în medicină. Progresele care s-au înregistrat în secvențierea ADN-ului și în generarea terapiilor biologice, centrate pe tratarea cauzelor bolii, cu o largă aplicativitate în domenii precum oncologia, hematologia, cardiologia ș.a., pot justifica importanța investiției în acest domeniu.
     Cu această ocazie au mai participat reprezentanți ai ambasadei Statelor Unite ale Americii și ai Președinției României, dar și autorități ale comunității medicale românești.  (C. T .)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe