Din primul număr de anul acesta al revistei
online a Consiliului Societăţii Europene de Cardiologie pentru practica
cardiologică, aflăm că s-a utilizat recent un dispozitiv implantabil pentru a
stimula electric baroreceptorii carotidieni, în scopul reducerii impulsurilor
simpatice; aceasta are posibile beneficii în scăderea TA în condiţii cu predominanţa
sistemului nervos simpatic, precum obezitatea, apneea obstructivă de somn şi
hipertensiunea arterială sistolică izolată.
Stimularea electrică a baroreceptorilor
carotidieni este o procedură neinvazivă, realizată prin: stimulator implantabil
în carotidă bilateral (electrozi), plasat permanent în spaţiul perivascular în
jurul sinusurilor arterelor carotide; generator de impulsuri (cu baterii)
subcutanat implantat în spaţiul infraclavicular; sistem informatic conectat la
un generator ce controlează stimularea cu radiofrecvenţă. Presiunea arterială
scade prin inhibarea simpatică: energia de activare dată de dispozitiv este
condusă prin carotidă, ajunge la baroreceptorii carotidieni, care transmit
semnale către creier, interpretate ca o creştere a tensiunii arteriale;
creierul trimite comenzi la vase, cord şi rinichi pentru reducerea TA.
Implantarea de electrozi în spaţiul
perivascular din jurul sinusurilor carotidei minimizează efectele asupra
chemoreceptorilor carotidieni şi reduce deteriorarea baroreceptorilor de la
acest nivel prin evitarea disecţiei în bifurcaţia carotidiană. În plus, s-a
demonstrat că stimularea cronică a acestor baroreceptori nu cauzează leziuni,
remodelare sau stenoză a arterelor carotide. Pentru plasarea corectă a
electrozilor sunt necesare o echipă de specialişti în HTA, chirurgi, anestezişti
şi tehnicieni, precum şi una-două zile de spitalizare; medicamente
antihipertensive sunt oprite în ziua implantării, cu excepţia betablocantelor.
Studiile clinice privind stimularea receptorilor carotidieni de un dispozitiv
implantabil a arătat o reducere semnificativă atât a TA sistolice (22 sau 34 mm
Hg), cât şi a celei diastolice (18 sau 20 mm Hg), a TA pe 24 de ore în
ambulatoriu (14/9 mm Hg) şi a frecvenţei cardiace (12 bpm), evidentă de la
debutul studiului şi menţinută ulterior.