Recent, în cadrul mişcării naţionale „Şi eu
trăiesc sănătos!“ (SETS), la iniţiativa Fundaţiei Prais, au fost făcute publice
rezultatele unui sondaj privind obiceiurile de stil de viaţă ale elevilor
bucureşteni din clasa întâi. Potrivit acestuia, un „boboc“ are în medie 7 ani,
cântăreşte 26 kg şi are o înălţime de 125,8 cm. Mai mult de trei sferturi din
copii mănâncă micul dejun în fiecare zi în timpul săptămânii şi aproape toţi –
în weekend. 68% din ei mănâncă trei mese principale pe zi, jumătate obişnuiesc
să mănânce şi între mese, iar doi din cinci copii mănâncă doar în cadrul
meselor principale. Mai mult de jumătate din copii consumă cel puţin o dată pe
zi fructe, legume, lactate şi carne. În ceea ce priveşte consumul de mâncare gătită,
aceştia o consumă în medie de două ori pe zi. Săptămânal, copiii mănâncă de 8,6
ori fructe, de şapte ori legume, iar dulciuri de 7,9 ori. Se hidratează cu mai
mult de patru pahare de lichide pe zi şi consumă băuturi răcoritoare în medie
de trei ori pe săptămână. Studiul mai arată că 38% din copii fac mişcare
zilnic. Mai mult de jumătate practică exerciţii fizice (incluzând lecţii de
educaţie fizică şi/sau practicarea unui sport) de două-trei ori pe săptămână.
Cam tot atâţia petrec în medie două ore pe zi în faţa televizorului în timpul săptămânii
şi trei ore în weekend, dar o treime stă mai mult de patru ore pe zi în weekend
uitându-se la televizor. Copiii studiază individual aproximativ două ore şi jumătate
pe zi. Potrivit vârstei, ei acordă cel mai mult timp somnului, apoi activităţilor
şcolare şi studiului individual şi petrec mai mult timp cu familia decât în faţa
calculatorului.
Chestionarul
a fost realizat de fundaţie, revizuit de Ministerul Sănătăţii şi aplicat unui eşantion
format din 677 de părinţi ai elevilor din clasa întâi de la 30 de şcoli bucureştene.
Pornind de la rezultatele studiului, partenerii au decis ca tema anului 2013
din cadrul mişcării să fie: „SETS – Dă startul pentru mişcare!“. În România,
SETS a angrenat până în acest moment aproape 80.000 de elevi din ciclul primar
din 252 de şcoli din Bucureşti, Roman şi Cluj-Napoca, 3.000 de cadre didactice şi
peste 160.000 de părinţi.
Printre
partenerii mişcării se numără ministerele sănătăţii, educaţiei şi tineretului şi
sportului, inspectorate şcolare, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Federaţia
Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Societatea Română de Nutriţie şi
Federaţia Romalimenta.