Newsflash
Știri

Sporuri pentru condiții epidemiologice deosebite, pentru personalul din DSP

de Florentina Ionescu - aug. 10 2020
Sporuri pentru condiții epidemiologice deosebite, pentru personalul din DSP

Guvernul României a aprobat în ședința de vineri, 7 august, Ordonanța de urgență privind reglementarea unor măsuri, în ceea ce privește anumite categorii de personal care se ocupă de gestionarea cazurilor de COVID-19.

În domeniul medical, actul normativ prevede eliminarea inechităților salariale și ajustarea diferențelor existente pe perioada stării de alertă constituită conform legii, pentru unele categorii de personal implicate în activități de gestionare a cazurilor infectate cu noul corornavirus în vederea asigurării capabilităţii de pregătire pentru un răspuns adecvat, se arată într-un comunicat de presă remis redacției.

covid-19 testare masuri sporuri

Astfel, comitetul director din cadrul direcțiilor de sănătate publică va beneficia de un spor pentru condiții epidemiologice deosebite de 40% la salariul de bază, iar inspectorii sanitari care desfășoară activități în domeniul controlului în sănătatea publică de un spor de 30% la salariul de bază.

„În acest fel vor fi ajustate diferențele salariale dintre categoriile de personal din cadrul direcțiilor de sănătate publică implicate în aplicarea măsurilor impuse pe perioada stării alertă, în vederea atragerii de personal calificat pe de o parte, cât și a menținerii celui existent pe de altă parte, în condițiile în care numărul anjagațiilor din aceste instituții este unul redus”, se precizează în comunicatul care a fost publicat și pe site-ul Ministerului Sănătății.

De ce se iau aceste măsuri

Potrivit comunicatului, măsura este justificată și de evoluţia situaţiei epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului pe teritoriul României, care indică o creştere semnificativă a numărului de persoane cu COVID-19 și, implicit, a volumului activităților de supraveghere activă, depistare timpurie, izolare şi tratare a cazurilor, de urmărire a contactelor şi prevenire a răspândirii continue a infecţiei.

„În vederea asigurării capabilităţii de pregătire a direcțiilor de sănătate publică pentru gestionarea la nivel adecvat a infecţiilor cu noul coronavirus, se impune adoptarea unei măsuri de stimulare a personalului care desfășoară pe durata stării de alertă activități de prevenire și limitare a răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, în sensul ajustării diferențelor salariale dintre categoriile de personal din cadrul direcțiilor de sănătate publică implicate în aplicarea măsurilor impuse pe perioada stării de alertă”, se subliniază în acest comunicat.

Actul normativ la care se face referire în comunicat prevede ca, până la data încetării stării de alertă instituită din cauza infecţiilor cu noul coronavirus, orele suplimentare efectuate peste programul normal de lucru de către personalul de specialitate din cadrul direcțiilor de sănătate publică să poată fi plătite conform prevederilor art. 8 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020.

Totodată, spun inițiatorii, prin derogare de la prevederile art. 25 din Legea cadru nr. 153/2017, se creează cadrul legal astfel încât indemnizația de detașare prevăzută la art. 19 din Legea nr. 136/2020 să poată fi plătită în cuantumul prevăzut legal.

Sporul pentru condiții de muncă

În vederea eliminării inechităților privind mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă, actul normativ mai  reglementează ca, începând cu data de 1 august 2020, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare şi personalul paramedical, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, să beneficieze de sporurile pentru condiții de muncă peste limita minimă prevăzută legal.

Nivelul concret urmează să fie stabilit de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli.


Notă autor:

Sursa foto: unsplash.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe