Newsflash
Știri

Spitalele vor fi evaluate din punct de vedere al riscului seismic și al riscului de incendiu

de Dorina Novac - apr. 26 2021
Spitalele vor fi evaluate din punct de vedere al riscului seismic și al riscului de incendiu

În urma unui parteneriat încheiat între Ministerul Sănătății și Universitatea Tehnică de Construcții București, clădirile a 400 de spitale urmează să fie evaluate.

Ministerul Sănătății și Universitatea Tehnică de Construcții București au semnat un parteneriat pentru evaluarea tehnică a unităților medicale cu paturi privind riscul seismic, eficiența energetică și riscul de incendiu.

parteneriat MS

„În peste 400 de unități sanitare se va aplica un chestionar de evaluare tehnică la riscul seismic, eficiența energetică și riscul de incendiu, rezultatul constituindu-se într-o bază de date care va fi pusă la dispoziția Ministerului Sănătății”, a declarat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății.

Potrivit Ministerului Sănătății, chestionarul va fi completat de către voluntarii care vor răspunde apelului realizat de Universitatea Tehnică de Construcții București, în parteneriat cu unități similare din țară.

În urma acestui demers, Ministerul Sănătății va identifica situația reală și actualizată a unităților sanitare cu paturi, situație absolut necesară pentru prioritizarea investiţiilor din viitorul exercițiu financiar.

„Din rapoartele anterioare ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, din cele aproape 1.400 de clădiri în care funcționează unitățile sanitare cu paturi, 310 sunt autorizate privind securitatea la incendiu, 52 sunt autorizate parțial, 302 funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dintre acestea 120 au aviz, iar 720 de clădiri nu fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu”, informează Ministerul Sănătății.

Alături de UTCB se vor afla ingineri constructori de la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, Universitatea Politehnică din Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Inspectoratul de Stat în Construcții și Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri.

Totodată, voluntarii ingineri cu formare în domeniul ingineriei civile se pot alătura demersului completând chestionarul de pe site-ul UTCB.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe