Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Spital redeschis la Târgu Frumos

Viața Medicală
Dumitru ŞERBAN vineri, 16 ianuarie 2015

După trei ani de întrerupere a activităţii medicale, micul Spital de Boli Cronice „Sfântul Ioan“ din Târgu Frumos, judeţul Iaşi, a fost recent redeschis. Autorităţile spun că, în curând, vor fi funcţionale toate compartimentele unităţii multipavilionare. Li s-a adăugat şi o mică secţie de îngrijiri paliative, ce va fi inaugurată, de îndată ce personalul va fi complet. Managerul Iulian Oboroceanu ne-a oferit detalii despre investiţiile recente şi despre ce ar mai trebui făcut la nivelul unităţii medicale.

 
 
 
 
Cum arată istoricul spitalului pe care-l coordonaţi?
A fost înfiinţat în 1905 ca secţie exterioară a Spitalului Clinic de Urgenţe „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, este amplasat în Târgu Frumos, la o intersecţie de drumuri şi deserveşte o populaţie de 70.000 de locuitori. În 2011, printr-o hotărâre de guvern, a încetat contractul cu Casa şi, pentru o vreme, spitalul nu a mai funcţionat. Reprezentanţii primăriei şi ai Consilului Local nu au fost de acord, încă din 2011, cu desfiinţarea spitalului şi nici cu transformarea acestuia în azil de bătrâni sau în altă structură. Aşadar, spitalul nu a fost desfiinţat, ci doar şi-a încetat activitatea medicală. Apoi, în urma demersurilor autorităţilor locale şi a unor analize privind nevoia de servicii medicale a populaţiei din zonă, s-a avizat reluarea activităţii începând cu luna iunie 2014.
Care este structura acestuia?
În incinta spitalului există acum un compartiment de îngrijiri paliative cu 15 paturi, un compartiment de boli cronice, cu 10 paturi, secţie de spitalizare de zi cu 40 de paturi. Dintre acestea, 20 sunt dedicate specialităţilor clinice, iar alte 20 celor chirurgicale. Mai avem o sală de tratamente şi intervenţii chirurgicale, sterilizare, laborator de radiologie şi imagistică, punct de recoltare probe biologice, precum şi ambulatoriu integrat cu 12 specialităţi medicale (medicină internă, pediatrie, chirurgie generală, ORL, pneumologie, neurologie, psihiatrie, medicina muncii, obstretică-ginecologie, dermatologie, oftalmologie, psihologie) şi aparatul administrativ.
– Când a intrat spitalul în relaţie contractuală cu CAS Iaşi?
Încă din luna iunie, pentru activitatea de spitalizare de zi, apoi, începând cu luna iulie am început să raportăm şi serviciile şi CAS le-a validat. În prezent, am reuşit să realizăm jumătate din valoarea de contract pe care o avem cu CAS. Urmează o perioadă în care vom mai angaja personal pentru ca, apoi, să punem în funcţiune compartimentele de îngrijiri paliative şi boli cronice. Am efectuat toate demersurile către Ministerul Sănătăţii pentru a mări structurile şi a diversifica activitatea. De asemenea, avem sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi şi vom încerca să achiziţionăm aparatură prin redistribuiri.
– Cât a durat, practic, perioada de întrerupere a activităţii medicale?
De la mijlocul anului 2011 până în iunie 2014. În tot acest timp, unitatea spitalicească a funcţionat, a avut personal angajat, cod fiscal, cont în bancă, dar nu a desfăşurat activitate medicală.
– Ce investiţii s-au făcut în pregătirea redeschiderii spitalului?
Autorităţile locale au recunoscut nevoia de a investi în reabilitarea generală a corpului central al spitalului. Mai exact, secţia de spitalizare de zi a fost reabilitată complet. Totul s-a făcut conform standardelor moderne, s-a schimbat absolut tot, de la instalaţie termică până la instalaţie electrică, cu linoleum antibacterian tratat special, toaletă pentru persoanele cu handicap, s-au reorganizat circuitele, în aşa fel încât spitalul să reînvie cu forţe noi.
– Cum staţi cu personalul?
Colaborăm cu cinci medici care-şi desfăşoară activitatea în spitalul nostru, atât pe specialităţi medicale, cât şi chirurgicale. Avem un medic de îngrijiri paliative şi, astfel, curând vom deschide secţia de îngrijiri paliative, dar, pentru a face asta, avem nevoie şi de angajarea altor persoane, proces încă în desfăşurare. În cazul îngrijirilor paliative, atât la Iaşi, cât şi la Paşcani, sunt foarte mulţi pacienţi pe liste de aşteptare şi cred că inaugurarea acestui compartiment este o veste bună pentru toată lumea.
– Ce ar mai trebui făcut?
Ar fi extraordinar dacă, în următoarea perioadă, am deschide şi maternitatea care constituie o nevoie reală a populaţiei din zonă. Cred că vom avea activitate cu mult peste cât putem noi face faţă.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC