Newsflash
Știri

Specialiștii fac propuneri pentru strategia naţională HIV/SIDA

de L. Budin - sept. 29 2022
Specialiștii fac propuneri pentru strategia naţională HIV/SIDA

70 de specialiști au participat la o dezbatere organizată de preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian-Streinu Cercel, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi HIV Outcomes România.

Strategia naţională HIV/SIDA ar trebui să includă screeningul timpuriu al comorbidităţilor infecţioase şi neinfecţioase şi un management integrat şi multidisciplinar în tratarea acestora, pentru a se garanta un nivel satisfăcător al calităţii vieţii pentru persoanele cu această afecţiune, susţin experţii în domeniu.

cercetare-sida

Un număr de 70 de specialiști care au participat la dezbaterea „Infecţia HIV/SIDA - Încotro? Noua Strategie naţională HIV/SIDA 2022-2030”, organizată de preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian-Streinu Cercel, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi HIV Outcomes România, au adoptat o declaraţie cu privire la propunerea de strategie naţională HIV/SIDA pentru asigurarea căilor de creştere a calităţii vieţii persoanelor cu această afecţiune.

Documentul a fost înaintat Ministerului Sănătăţii, se arată într-un comunicat preluat de Agerpres.

Sperăm că această strategie va fi adoptată în toamnă, cu buget adecvat şi susţinută de apariţia unui nou ghid naţional pentru HIV”, au transmis semnatarii declaraţiei.

Ei afirmă că finanţarea studiilor de cohortă reprezintă modalitatea optimă de identificare a informaţiilor utile legate de evoluţia pe termen lung a sănătăţii persoanelor care trăiesc cu HIV.

Educarea populaţiilor cheie trebuie facilitată prin includerea în strategie a unor prevederi care să înlesnească înfiinţarea unor grupuri mixte de interacţiune, formate din personal medical specializat şi reprezentanţi ai ONG-urilor, care să se deplaseze către beneficiari.

Pentru aceste grupuri mixte vor trebui identificate modalităţi practice de finanţare a activităţii. În acest sens, considerăm că este imperios necesar a fi bugetate şi editarea/crearea de broşuri informative despre prevenţie şi conduită recomandată pentru HIV şi alte boli transmisibile (Hepatitele B şi C, TBC, sifilis, gonoree, variola maimuţei, etc)”, se arată în declaraţie.

În egală măsură, este accentuată necesitatea combaterii stigmatizării şi discriminării HIV din sistemele de sănătate, despre care se menţionează că ar fi recomandabil să fie făcută printr-un program susţinut de cursuri de perfecţionare a personalului medico-sanitar în privinţa complexităţii fenomenului.

Strategia naţională HIV/SIDA 2022-2030 ar trebui să includă și un program naţional de formare pentru HIV a personalului medical, susţinut de specialiştii în domeniu la nivelul centrelor regionale, se mai arată în declaraţia adoptată. 

ASSMB vrea să continue proiectul Spitalului Metropolitan

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe