Newsflash
Știri

SIMPOZION ESTIVAL SĂLĂJEAN

de Dr. Vasile DARABAN - iul. 7 2009
SIMPOZION ESTIVAL SĂLĂJEAN
    În zilele de 17 şi 18 iunie a.c., s-au desfăşurat la Zalău lucrările simpozionului „Vara Medicală Sălăjeană“. Reunind în sala mare de conferinţe a Complexului hotelier şi de alimentaţie „Severus“ peste 150 de participanţi, lucrările ştiinţifice au fost deschise de dl. dr. Liviu Oroianu, preşedintele Colegiului Judeţean al Medicilor, după care au luat cuvântul dna dr. Dana Pop, vicepreşedinte executiv al ASP Sălaj, dl dr. Andrei B. Todea, preşedintele CAS din judeţ.
    Prestigioasa manifestare ştiinţifică, aflată la cea de-a VII-a ediţie, a avut ca invitaţi un corp valoros de profesori şi conferenţiari de la UMF „I. Haţieganu“ din Cluj-Napoca şi Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea, autori ai unor lucrări de valoare în variate domenii ale Medicinii preventive şi curative, alături de expozanţi locali (Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Clinica Salvosan Ciobanca) şi reprezentaţi ai unor firme de medicamente deja cunoscute publicului medical: Servier, MedicaRom, GSK.
    Cadrele didactice de la cele două universităţi de Medicină au abordat o variată paletă tematică de subiecte stringente ale asistenţei medicale actuale, în condiţiile în care medicul se confruntă cu multipli factori obiectivi generaţi de criza economică traversată de întreaga societate românească şi europeană: preţul de cost al medicamentului în strânsă interdependenţă cu eficacitatea verificată a acestuia, fondurile din ce în ce mai fragile ale finanţării sistemului sanitar, puterea de cumpărare a bolnavului sau a familiei acestuia, disponibilitatea medicamentului pe piaţa farmaceutică deschisă publicului larg, costul mult crescut al asistenţei medicale în spital etc.
    Concluzia unanimă a vorbitorilor a fost că medicul, indiferent de locul pe care-l ocupă în procedura de asistenţă a omului bolnav, trebuie să se situeze exclusiv pe poziţii ştiinţifice, în consens cu cele mai noi achiziţii ale cercetării medico-farmaceutice din domeniu.
    Au fost prezentate ultimele achiziţii în patologia cardiovasculară, respiratorie, reumatologică, psihiatrică şi dermatologică. Nu în ultimul rând, problemele de patologie ale copilului hipoacuzic, conceptele noi în antibioticoterapie sau cele legate de prevenţia şi diagnosticul precoce al melanomului au captat atenţia auditoriului.
    Foştii absolvenţi ai facultăţilor de Medicină au avut ocazia reîntâlnirii cu valorosul corp didactic al celor două instituţii medicale de învăţământ superior. La fel, medicii de familie au putut schimba opinii şi rezultate ale practicii cotidiene cu colegii specialişti şi primari de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Zalău. Participanţii s-au bucurat de un schimb substanţial de informaţii, edificându-se în bună măsură cu problematicile cu care s-au confruntat în cursul timpului.
    Meritul Colegiului Judeţean al Medicilor din Sălaj este sporit prin încercarea stăruitoare de a reuni sistematic, bianual şi sub acelaşi numitor comun, corpul heterogen al lucrătorilor în halatele albe. S-a dorit coagularea intereselor corpului medical, punerea la punct şi standardizarea unor scheme de investigaţie şi tratament. Scopul final al actului medical este o cât mai corectă asistenţă profesională acordată cetăţeanului care se prezintă la medic.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe