Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Screening pentru hepatitele virale B și C în județul Dolj

Viața Medicală
Florentina Ionescu marţi, 20 iulie 2021, ora 11:54

Astăzi are loc lansarea unei campanii de testare pentru depistarea hepatitelor virale B și C în județul Dolj, anunță reprezentanții Asociației Pacienților cu Afectiuni Hepatice din România – APAH-RO.

Institutul Clinic Fundeni, în parteneriat cu Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) și Consiliul Județean Dolj, organizează astăzi o conferință în mediul online, cu ocazia lansării Campaniei de testare pentru depistarea hepatitelor virale B și C în județul Dolj. 

analize laborator screening hepatite virale

Program regional de screening

Programul de testare este realizat în cadrul proiectului LIVE(RO)2-SUD: Program regional de prevenire, screening și diagnostic al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatice B/D și C.

Acesta este un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, potrivit unui comunicat remis redacției.

Acesta este cel mai amplu program de screening realizat în România, program prin care vor fi testate 120.000 de persoane, din 12 județe aferente regiunilor de dezvoltare Sud Vest Oltenia și Sud Muntenia.

Scopul campaniei de testare este îmbunătățirea stării de sănătate a populației prin creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile infecțiilor cu virusuri hepatitice B și C, importanța testării, adoptarea unui stil de viață sănătos orientat către prevenție.

Reprezentanții APAH-RO reamintesc că printre obiectivele definite de Organizația Mondială a Sănătății se află și cel legat de eliminarea hepatitelor virale până în anul 2030 și că hepatitele virale sunt o problemă majoră de sănătate publică în România.

Conferința este transmisă în direct pe paginile de Facebook: Livero 2 -SUD și Aras Bucuresti.

Sursa foto: pixabay.com

Etichete: APAH-RO hepatite virale hepatita B hepatita C testare hepatita c ARAS Bucuresti

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 199 de lei
  • Digital – 149 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC