Newsflash
Știri

Schimbări pentru veniturile medicilor

de Vlad MIXICH - mar. 11 2015
Schimbări pentru veniturile medicilor
Miercuri, în comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor a fost depus un proiect de lege care, dacă va fi adoptat, are potenţialul de a schimba complet aspectul financiar al practicii medicale în spitalele de stat. Deşi la închiderea ediţiei proiectul nu a fost încă făcut public, „Viaţa medicală“ vă prezintă, pe baza informaţiilor obţinute din surse guvernamentale şi parlamentare, principalele măsuri propuse.
1. În spitalele publice medicii vor putea acorda consultaţii în regim privat, la cererea pacientului şi în afara programului legal de lucru.
Conform surselor consultate de „Viaţa medicală“, medicii care vor dori să deruleze activităţi private în spitalul public vor fi nevoiţi să deţină o entitate cu personalitate juridică. Această entitate juridică (fie persoană fizică independentă, fie societate civilă medicală, cabinet individual sau orice altă formă de organizare) va intra în contract cu spitalul respectiv, închiriind spaţiul, consumabilele sau aparatura medicală a spitalului. Tarifele minimale ale închirierii şi ale serviciilor prestate vor fi aprobate de conducerea spitalului respectiv, cu avizul Ministerului Sănătăţii.
Precizăm că acest mecanism poate suferi modificări prin amendamente, dar principiul enunţat mai sus va fi menţinut.
2. Pacienţii internaţi vor putea alege un anumit medic curant pentru efectuarea unui anumit act medical în timpul programului normal de lucru, dar pentru asta vor trebui să achite un onorariu prestabilit prin acordul părţilor.
Pacientul va plăti direct la casieria spitalului, o parte din bani fiind reţinută de spital, restul urmând să meargă către medic şi echipa lui. Procentul sumelor va fi stabilit ulterior prin ordin de ministru, dar în prezent se vehiculează că spitalul va reţine între 10 şi 15%. Din veniturile obţinute astfel de spital, managerul poate decide acordarea de bonificaţii personalului medical. Dar toate veniturile obţinute de medici în cadrul acestei legi vor fi impozitate în funcţie de forma respectivă de organizare.
Pacientul tratat în spitalul public în regim privat îşi va putea acoperi o parte din costul serviciilor medicale şi pe seama unei asigurări complementare/suplimentare.
3. Autorităţile locale vor putea oferi stimulente materiale şi financiare pentru medici. Cetăţenii vor putea dirija spre spitalele publice acel 2% din impozitul pe venit prevăzut prin lege. Motivaţia legiuitorului: astfel vor creşte veniturile medicilor.
4. Medicii şi personalul medical din spitalele publice vor putea desfăşura activitate profesională în străinătate, cu acordul şefului de secţie şi al managerului spitalului, pentru o perioadă cumulată de maximum 60 de zile lucrătoare pe an, cu păstrarea locului de muncă în spitalul public românesc unde este angajat. Condiţia este ca activitatea derulată în străinătate să fie într-o specialitate similară cu cea din România.
Interesant este şi contextul în care acest proiect de lege apare. Şansele guvernului Ponta de a prinde vara sunt măsurate, astfel că introducerea proiectului în circuitul parlamentar ar putea fi un semn al seriozităţii iniţiatorului (Ministerul Sănătăţii, în acest caz) de a vedea acest proiect aprobat. Vă reamintim că şi în vara lui 2013, în mandatul lui Eugen Nicolăescu, Ministerul Sănătăţii a propus un proiect similar de creştere a veniturilor medicilor, dar care nu a avut efecte în realitate.
Proiectul iniţiat şi depus miercuri beneficiază deja de sprijinul a peste 100 de parlamentari. Aprobarea lui va depinde şi de preşedintele Klaus Iohannis care poate refuza o singură dată promulgarea legii, cerând Parlamentului reexaminarea ei. Oficialii Ministerului Sănătăţii speră ca până la începutul lui aprilie 2015 acest proiect de lege să fie aprobat. Până atunci pot fi depuse amendamente şi făcute sugestii. Imediat ce proiectul va deveni public, veţi puti citi conţinutul său pe larg în „Viaţa medicală“. Până atunci ne puteţi trimite mesaje pe adresa redacţiei şi la redactia@viata-medicala.ro

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe