Acasă » ACTUALITATE » Știri
Schimbare la conducerea DSP București – Ce spune ministrul Nelu Tătaru

În urmă cu câteva zile, dr. Laura Acatrinei, medic epidemiolog, a fost schimbată din fruntea DSP București.
Potrivit Mediafax, șefa DSP București, dr. Laura Acatrinei, a fost schimbată din funcție printr-un ordin semnat de prof. dr. Horațiu Moldovan. În locul acesteia a fost numită dr. Oana Nicolescu, medic de familie. Potrivit aceleiași surse, dr. Laura Acatrinei, care este medic epidemiolog, a fost numită în fruntea DSP la jumătatea lunii martie.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat, potrivit Mediafax, că această schimbare a venit din cauză că departamentul a rămas în urmă cu rezolvarea problemelor apărute:
„Avem și am avut rămâneri în urmă. Pentru acest motiv am schimbat această conducere, urmând ca doamna să rămână în aceeași echipă”.