Newsflash
Știri

Sărmana oaie Dolly (2)

de Prof. dr. Valeriu RUSU - ian. 16 2013
Sărmana oaie Dolly (2)
   Scriu înainte de depăşirea ultimului festin culinar din 2012, iar subtila gastronomie mole­culară de la Harvard am abandonat-o. Voi reveni, probabil, când diverşi dieteticieni şi nutriţio­nişti autohtoni mă vor contraria. Deocam­dată, îl citez pe Alexandre Dumas-tatăl: „On ne vit pas de ce que l’on mange, mais de ce que l’on digère“ (sau, în traducere aproape acceptabilă, „Nu se trăieşte din ceea ce se mănâncă, ci din ceea ce se dige­ră“). Deci, digestie uşoară, chiar celor cu „stomac de struţ“, ar putea fi acum o urare potrivită.
   Să revin, totuşi, la subiect, cu greu, deoarece voi ajunge la chestiuni dificile, iar mie sintagmele „să iei atitudine“ şi „să gândeşti pozitiv“ mi se par cu totul insuportabile. Nu mai explic de ce, menţionez doar că prima îmi aduce aminte de trecut.
   Înainte de urmărirea selectivă a şirului de evenimente declanşate de clonarea sărmanei oi Dolly, să ne oprim pe scurt asupra clonării vegetale. În horticultură şi în culturile agricole, tehnicile de reproducere a plantelor prin clonare pot fi practicate în laborator, în sere sau pe teren. Ele sunt aplicabile la multe dicotiledonate şi, de asemenea, la unele monocotiledonate. În labo­rator, se studiază cultura in vitro a meristemelor (gr. meristos – divizibil, care se divide) – grup de celule vegetale nediferenţiate cu caracter embrionar, cu proprietăţi de multiplicare activă, teoretic indefinită, „ţesut formator“ embrionar, conservat şi în corpul matur al plantelor, care determină creşterea şi dezvoltarea acestora, cu rol esenţial în creşterea în lungime a plantelor. Culturile in vitro sunt utile în studii fundamentale de biologie celulară sau cu scopuri practice: obţinerea unor plante libere de virusuri, bacterii patogene sau fungi, precum şi în regenerarea unor organisme vegetale periclitate. Cu alte cuvinte, salvarea unor specii de plante pe cale de dispariţie. Absolut necesară uneori. Dar manipulările genetice la plante sunt mult mai vaste, uneori conducând şi către obţinerea decreaturi ciudate. Bananele (fructe vitale pentru multe popoare) şi căpşunile (sau căpşunele, ambele forme corecte cf. DOOM-2) au fost ţinta unor studii intense. Îmi aduc aminte de disputa stârnită de cultivatorii francezi, care îi acuzau pe spanioli de crearea artificială a unui soi de căpşună specifică Hexagonului. Cuvântul căp­şunar, inovaţie lexicală stupidă, a desemnat pe cule­gătorii de căpşuni din Spania, cu o conotaţie peiorativă şi utilizat ulterior anapoda. L-am văzut într-un dicţionar de neologisme. Iar ajung la o extensie necesară, pe care o scurtez cât pot. Mai întâi, cuvântul căpşunar trebuie să dispară, iar culegător de căpşuni să desemneze pe cei care îşi găsesc de lucru în culturile industriale ale acestui fruct cu peste 600 de soiuri. Multe manipulate genetic, cu aspect atrăgător, dar lipsite de gust. După FAO, Europa ocupă primul loc la export (circa 1,5 milioane de tone), urmată de Statele Unite (circa un milion de tone).
   Cu privire la specia de căpşuni franţuzească „copiată“ de spanioli, ea se numeşte „la fraise Gariguette“ (v. foto), varietate creată la centrul INRA din Avignon la sfârşitul anilor ’70 din secolul trecut şi consacrată rapid prin savoarea deosebită. Şi italienii au „con­tribuit“ la denaturarea acestei specii. În prezent, s-a introdus restricţia de indicaţie geografică protejată, dar efec­tele rămân greu de controlat.
   Cultura in­dus­trială a căpşunilor dezvoltată în Spania reprezintă subiectul unor critici, nu numai din pricina creşterii masive a producţiei după anii ’80 (330.000 de tone recoltate în 2006), dar şi deoarece suprafeţele de cultură (peste 5.000 de hectare) ocupă ilegal şi zone protejate (parcul naţional Doñana). Turcii vin puternic din urmă, recent câştigând primul loc în Europa, în detrimentul Spaniei. Deocamdată, doar frăguţele de pădure rămân nemodificate genetic.
   Înainte de a reveni la subiect, minime precizări terminologice: subst. clonare din română îi corespund în enlg.cloning, în fr. clonage (cu echivalent tolerat în rom. clonaj), iar, de exemplu în ital. clonazione. Cu clonă (gr.klonos – lăstar) e mai greu, cred mai potrivită forma clon. Am argumente, dar trebuie să revin la sărmana oaie Dolly. Care mai are un „strămoş“ pe nume Maşa, un şoarece clonat în 1986 de un grup de cercetători ruşi (pe atunci sovietici). Aceştia au publicat rezultatele în revista cotată ISI Biofizika, vol. 32 (5) din 1987.
   Dintre numeroasele animale clonate după Dolly, amintesc doar câteva. Mai întâi, pe Marguerite, clonată de INRA (Institut National de la Recherche Agronomique) în 1998, condamnată aproape la uitare de o altă vacă omonimă celebră din filmul „La vache et le prisonier“ (1959). Filmul, o capodoperă (regizor Henri Verneuil) prezintă povestea prizonierului de război francez Charles Bailly, interpretat de marele actor Fernandel (Fernand-Joseph-Désiré Constandin, 1903–1971, actor comic excepţional şi realizator, câteva decenii star al box-office-ului francez cu peste 100 de milioane de spectatori). Pentru că am văzut şi revăzut această capodoperă de nenumărate ori, un film în care Fernandel a strălucit printr-o demonstraţie unică de actor perfect, redau pe scurt povestea. Charles Bailly (Fernandel), prizonier francez de război, este condamnat să lucreze în Germania, într-o fermă al cărei patron e mobilizat pe frontul rusesc. Într-o zi, se decide să evadeze, în costumul său de prizonier, ţinând într-o mână funia cu care este legată o vacă şi în cealaltă un şiştar. Ideea nu e rea, dar fermiera germană, cu care Charles întreţine relaţii bune, consideră încercarea periculoasă. Totuşi, îi dă cea mai bună vacă, Marguerite. Vecinul fermei, înţelegător, îl ajută să evadeze, acceptând vaca în cireada sa. Bailly ajunge într-o fabrică de cherestea. Aici se aflau şi prizonierii ruşi, care acceptă să îl ajute… dacă Marguerite devine friptură. Bailly nu acceptă şi se lasă arestat de doi SS-işti, care, din fericire pentru el, sunt tot evadaţi. Reuşeşte să ajungă, după alte întâmplări la frontiera franceză, despărţindu-se cu durere de Marguerite. Nu s-a terminat: la frontieră se sperie de invectivele proferate de doi poliţişti conaţionali. De aceea, aleargă şi se urcă în primul tren… care se deplasa însă în Germania. Urmarea: soldatul Charles Bailly va reveni din captivitate doi ani mai târziu, în 1945, ca atâţia alţii. Am redat această istorie convertită într-o capodoperă (aproape zece milioane de spectatori), pentru că filmul a generat controverse nefondate cu iz naţionalist, dar şi o întreagă cultură populară. Iar acum Amazon ni-l oferă la un preţ modic.
   Revenind la urmaşii lui Dolly, mai enumăr: Noah, un Gayol (o specie de bou sălbatic, prima clonă a unui animal pe cale de extincţie); Little Nicky, în 2004, a fost prima pisică clonată în scop comercial; Snuppy, un câine clonat în Coreea de Sud de controversatul dr. Hwang; Paris Texas, un cal clonat în 2005; întâia primată a fost clonată în 2007; în 2009, a apărut prima cămilă, Juzaj ş.a.m.d.
   Toate experimentele au probat că obţinerea masculilor este mai dificilă decât a femelelor. În plus, din cauze încă necunoscute, doar 5–10% din ouăle fabricate şi reimplantate produc clone vitale sau în stare de sănătate aparentă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe