Newsflash
Știri

SANITAS: Normativul de personal este subdimensionat în instituțiile sanitare publice

de Dorina Novac - mai 14 2021
SANITAS: Normativul de personal este subdimensionat în instituțiile sanitare publice

Federația Sanitas din România solicită contracte de muncă pe perioadă nedeterminată pentru personalul medical și auxiliar care a fost angajat pe perioada stării de alertă.

Federația Sanitas din România solicită autorităților să găsească soluția legală prin care personalul medical și auxiliar care a fost angajat în instituții sanitare publice (spitale, servicii județene de ambulanță, DSP-uri) pe perioada stării de alertă să-și desfășoare în continuare activitatea profesională pe posturile respective, în baza unor contracte de muncă pe perioadă nedeterminată.

Federatia SANITAS

Potrivit reprezentanților Federației, lipsa acută de personal calificat în instituțiile sanitare și perspectivele grave privind situația epidemiologică națională au determinat autoritățile să adopte, în luna mai 2020, Legea nr. 55 care a permis instituțiilor publice din domeniul Sănătății să ocupe cu personal calificat, fără concurs, posturile vacante.

„În acest fel, legea a dat «o gură de aer» absolut necesară spitalelor care aveau nevoie urgentă de medici, asistenți medicali și personal auxiliar, în special în secțiile ATI, în cele COVID, în DSP-uri, în serviciile județene de ambulanță etc. Au fost foarte mulți colegi care au înțeles situația excepțională prin care trece întreaga societate românească și s-au angajat pe perioada stării de alertă, considerând că este o datorie profesională și morală să contribuie în acest fel la lupta împotriva coronavirusului SARS-CoV-2”, transmite Sanitas.

Aceștia au mai menționat că angajarea lor s-a făcut în baza unor contracte individuale de muncă (CIM) pe perioadă determinată, contracte ce vor expira, conform Legii 55/2020, în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă.

Federația Sanitas din România solicită și susține orice demers al autorităților care va avea ca rezultat o soluție legală de transformare a acestor CIM-uri în contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată, ținând cont că:

  • Acești colegi lucrează de mai bine de un an în condiții de criză sanitară și și-au demonstrat pe deplin capacitatea profesională și umană;
  • Normativul de personal este, în continuare, subdimensionat în instituțiile sanitare publice;
  • Oamenii aceștia au ales să se implice în efortul general de salvare a pacienților infectați cu SARS-CoV-2, lucrează în condiții de presiune greu de imaginat pentru cei din afara sistemului medical, unii dintre ei chiar și-au pierdut viața în lupta cu virusul.

„Spitalele au nevoie și în continuare de personal calificat iar experiența dobândită de colegii noștri în perioada stării de urgență și de alertă reprezintă un beneficiu major pe care instituțiile medicale nu ar trebui să-l piardă. De aceea, considerăm că este o obligație a autorităților să găsească o soluție legală pentru ca acești colegi să-și continue activitatea pe posturile pe care au fost angajați, iar contractele lor de muncă să devină valabile pe perioadă nedeterminată. În consecință noi, federația, vom sprijini orice demers al autorităților în acest sens” a precizat Leonard Bărăscu, președintele Federației Sanitas.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe