Exact
cu un an în urmă, la 25 septembrie 2015, adunarea generală a
Organizației Națiunilor Unite lansa obiectivele de dezvoltare
durabilă (Sustainable Development Goals – SDG), un set de 17
obiective totalizând 169 de ținte (măsurate prin 230 de
indicatori) care să fie atinse până în 2030. Acestea au înlocuit
obiectivele de dezvoltare ale mileniului (MDG), care fuseseră
propuse pentru a fi atinse până în 2015.
Între
cele 17 obiective, sănătatea este al treilea. Pentru asigurarea
unei vieți sănătoase și promovarea unei stări de bine pentru
toată lumea, la orice vârstă, sunt prevăzute nouă ținte ce
trebuie atinse până în 2030, măsurate prin 33 de indicatori. Un
studiu publicat miercuri (21 septembrie) în Lancet
a măsurat nu doar rezultatele înregistrate la nivelul anului 2015,
pe baza datelor din seria de studii Global
Burden of Disease, pentru
188 de țări, ci a utilizat și statisticile valabile pentru 1990 și
pentru 2000 (anul în care au fost lansate MDG), pentru a face mai
vizibil progresul atins de fiecare țară în parte și de întreaga
lume, în analiza globală. Fiecare indicator din cei 33 a fost notat
cu un scor cuprins între 0 și 100, valoarea maximă însemnând
atingerea parametrului prevăzut în SDG.
În
2015, scorul mediu a fost de 59,3, cu variații uriașe între cele
două extreme: 85,5 pentru Islanda față de 20,4 pentru Republica
Centrafricană. Efectul MDG nu a fost atât de mare, global
înregistrându-se o creștere medie cu 7,9 puncte în 2015 față de
anul 2000.
România
stă cel mai prost între statele UE, pe locul 74 din 188 de țări
cuprinse în analiză, cu o medie de 63 de puncte. Dintre țările
europene, doar cele din fosta URSS stau mai prost decât noi, dar nu
toate. E, totuși, o ameliorare față de anul 2000, când țara
noastră era pe locul 84, cu o medie de 54. În 1990, România era pe
locul 87, cu o medie de 50 de puncte.
