Un număr de 100.800 de doze de vaccin produs de AstraZeneca au plecat, vineri dimineaţă, de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” cu destinaţia Republica Moldova.
Misiunea se realizează cu un mijloc de transport aflat în dotarea IGSU - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, România, pe ruta București – Chișinău și retur.
„În sprijinul autorităților din Republica Moldova implicate în lupta de combatere a pandemiei COVID-19, Guvernul României a decis continuarea acordării ajutorului umanitar, fiind trimisă o nouă tranșă de vaccinuri”, informează platforma Ro Vaccinare.
Ajutorul umanitar oferit Republicii Moldova, reprezentat de echipamente medicale și vaccinuri împotriva COVID-19, vine ca parte a pachetului de sprijin anunțat de președintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei sale din luna decembrie 2020, la Chișinău.
De asemenea, tot astăzi, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a vaccinat cu prima doză din serul produs de AstraZeneca.
„Astăzi am primit prima doză de vaccin anti-COVID-19 AstraZeneca. Mă bucur că am această oportunitate, pentru că astfel îmi protejez sănătatea mea și a celor cu care contactez - familia, prietenii, colegii. Mulțumesc medicilor, asistentelor medicale, tuturor celor implicați în eforturile de depășire a pandemiei. Vaccinul ne va ajuta sa învingem COVID-19 și să revenim la normalitate - să ne revedem cu cei dragi, să redeschidem economia, școlile, frontierele. Să putem lucra, călători, sărbători în voie, fără frică și fără riscuri”, a scris Maia Sandu pe Facebook.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe