Pentru toți cei care au avut vreo legătură, de orice fel, cu
directoratul Comisiei Europene pentru sănătate, figura Paolei Testori Coggi,
aflată în ultimii opt ani la vârful acestei instituții, este aproape legendară.
O făptură de o sobrietate calvinistă, născută parcă să fie un auster birocrat
european, Testori Coggi a făcut totuși o greșeală în 2012 când a sunat un ONG
pentru a-i avertiza în privința publicării unei licitații pentru efectuarea
unui studiu. Ulterior, Testori Coggi a realizat că a greșit, mai ales că
telefonul a fost dat de față cu alți colegi din Comisie, și a anulat licitația
respectivă. Dar incidentul a fost reținut și, la momentul oportun, adică în
urmă cu un an – când Comisia Europeană se pregătea de schimbarea întregii
echipe politice în urma alegerilor –, un binevoitor a scurs informația în
presă. O investigație a OLAF (un fel de DNA al Uniunii Europene) a concluzionat
că nu este nimic de acuzat, dat fiind că licitația a fost anulată. Dar Testori
Coggi nu provine din instituțiile românești, astfel că a demisionat prompt, în
locul ei fiind numit un interimar.
Săptămâna aceasta interimatul se termină și noul director
general pe sănătate din Comisia Europeană (o poziție mai puțin vizibilă decât cea
a comisarului, dar cu cel puțin la fel de multă putere reală) își va lua
funcția în primire. Xavier Prats Monné este un spaniol care lucrează de 30 de
ani în interiorul Comisiei Europene, ocupându-se de domenii foarte variate până
acum, mai puțin de sănătate. Este absolvent de științe politice și sociologie
la Universitatea Complutense din Madrid și șeful promoției de masteranzi care
au absolvit în 1982 Colegiul European din Bruges. Vorbește fluent spaniolă,
engleză, franceză și italiană. Prats Monné provine dintr-o familie de
funcționari internaționali, tatăl său lucrând la Roma în cadrul Națiunilor
Unite. Prima poziție importantă pe care a deținut-o în Comisie a fost în
perioada mandatului lui Jacques Delors, când a fost asistentul purtătorului de
cuvânt al acestuia. „Este un personaj care a încercat întotdeauna să găsească
echilibrul“, spune unul dintre foștii directori din Comisie cu care Prats Monné
a lucrat. Iar echilibrul, în ciuda imaginii proiectate în exterior, nu este
unul dintre atributele Comisiei Europene. Pe de altă parte, noul director de la
DG Santé este descris, într-un profil realizat de publicația „Politico“, ca un
„personaj diviziv“. De apreciat însă că spaniolul are faima unui bun vorbitor
public, o gură de oxigen binevenită în peisajul altfel arid al discursurilor
din Comisia Europeană. Faptul că am insistat aici pe profilul lui Xavier Prats
Monné nu este o simplă întâmplare. Veți vedea de ce săptămâna viitoare, pe
prima pagină din „Viața medicală“.
Scriam săptămâna trecută despre excelenta inițiativă a lui Ben
Goldacre și AllTrials de a solicita publicarea tuturor rezultatelor studiilor
clinice. Inițiativa a fost de atunci susținută de GSK, dar este respinsă de
Pfizer. Pfizer a publicat deja datele pentru toate studiile clinice din 2007
încoace, dar nu crede că publicarea datelor mai vechi va avea „vreo valoare
pentru pacienți, serviciile medicale sau acționarii noștri“. Există alte
companii farmaceutice care au avut o reacție de respingere și mai dură decât
Pfizer. Este cazul AbbVie care, conform „The Guardian“, a dat în judecată
Agenția europeană a medicamentului care dorea să publice datele studiilor sale
clinice despre Humira, unul din cele mai de succes medicamente ale companiei.
Conform AbbVie, informațiile respective sunt „confidențiale și sensibile din
punct de vedere comercial“. AllTrials ar urma să publice în această lună un
clasament al transparenței companiilor farmaceutice.
Și în Germania lucrurile se pot defecta. De această dată, s-a
întâmplat în aprovizionarea cu unul dintre medicamentele pentru care există
constant probleme de disponibilitate în întreaga Europă. Este vorba despre
Alkeran, a cărui indicație în tratamentul mielomului multiplu este considerată
de neînlocuit de către medicii germani. Cauza crizei este lipsa lui de
profitabilitate pentru compania, Aspen Pharma, singura care îl mai produce.
Desigur totul a pornit din momentul în care patentul acestui medicament a
expirat. Pe deasupra, scrie publicația „Der Spiegel“, compania respectivă
întâmpină dificultăți în a îndeplini toate criteriile de calitate impuse în
Uniunea Europeană. La celălalt capăt al acestui lanț al slăbiciunilor stau
pacienții al căror tratament va întârzia, consecințele nefiind de neglijat.
La sfârșitul săptămânii trecute a murit
unul dintre cei mai inteligenți, talentați și calzi medici ai ultimului secol:
neurologul Oliver Sacks (foto). Sacks a intrat cu bursă la Oxford
la 17 ani, dar a și picat de trei ori examenul preliminar de intrare. A
câștigat cel mai prestigios premiu de anatomie pentru studenții mediciniști de
la Oxford, la o zi după ce primise penultima notă din an la examenul de
anatomie. Spre deosebire de mulți alții, Sacks nu a făcut niciodată paradă de
faptul că a fost homosexual și că, încă din adolescență, a suferit din acest
motiv în Anglia restrictivă a anilor ʼ50. A scris despre asta abia în acest an,
cu câteva luni înainte de a muri. Sacks a fost campion la haltere în
California, motociclist, nu a făcut sex 35 de ani, a luat-o razna cu drogurile
în plină epocă hippie și a reușit în ultimul moment să-și revină; a avut
prosopagnozie – nu putea recunoaște fețele, și un frate foarte bolnav.
A fost prieten deopotrivă cu Robin Williams
(actorul) și a gândit împreună cu Francis Crick (descoperitorul ADN-ului). L-au
iubit atât de mult încât au botezat un asteroid cu numele lui.
A tratat și vorbit cu sute de mii de
pacienți, din toate mediile sociale și din toate țările. „Nu am întâlnit vreun
pacient de la care să nu am ceva de învățat, sau care să nu-mi producă o
senzație nouă sau o nouă linie de gândire. Totul, totul e un fel de aventură
pentru care sunt recunoscător“.
Dar, cel mai important, Oliver Sacks a
scris. Milioane de cuvinte în numeroase cărți: „Muzicofilia“, „Trezirile“,
„Migrena“, „Unchiul Tungsten“, „Văzând vocile“, „Un antropolog pe Marte“,
„Halucinații“, „Omul care și-a confundat soția cu o pălărie“ și (ultima)
autobiografia „Pe drum“. Minunate toate, scrise pe înțelesul oricui, scrise
măiastru, ghiduș, înțelept. Cum a reușit? „Sunt un povestitor, la bine și la
rău. Atunci când merge bine, actul de a scrie îmi dă o plăcere și o bucurie ca
nimic altceva“.
Când a aflat că moare, Oliver Sacks a
scris: „Nu pot spune că nu mi-e frică. Dar sentimentul meu predominant e de
recunoștință. Am iubit și am fost iubit; am dat mult și mult mi s-a dat în
schimb; am citit și am călătorit, am gândit și am scris. Dar mai mult decât
orice, am fost o ființă simțitoare, un animal gânditor, pe această frumoasă
planetă, și asta în sine a fost un enorm privilegiu și o aventură“. Acum, povestitorul
a devenit poveste.
