Newsflash
Știri

Resursa neglijată

de Prof. dr. Gavril CORNUŢIU - mar. 21 2012
Resursa neglijată

   Este cert că resursa cea mai importantă a unei societăţi, instituţii sau întreprinderi este cea umană. De calitatea şi paradigma valorică a acesteia depinde viitorul lor. Din acest punct de vedere, politica de recrutare pe criterii preponderent politice, a cadrelor din învăţământul românesc postbelic, a dus la prăbuşirea acestuia, inclusiv a celui medical. A trecut potopul, a venit ruptura din decembrie şi toţi erau siguri că învăţământul românesc va schimba criteriul politic cu unul valoric. De fapt însă, arbitrariul politic a fost înlocuit cu unul de tip mafiot. Practic, cei care nu erau în stare să ia rezidenţiatul, deci elementele mai slabe, dar care aveau familii şi „pile“, intrau ca preparatori în învăţământul universitar medical, fiind consideraţi automat, prin lege, rezidenţi şi începându-şi astfel „strălucita carieră“. Multe din cadrele universitare cu vârste între 30 şi 50 de ani aparţin acestei categorii. Se mai miră cineva că universităţile medicale româneşti nu produc ştiinţă, că sunt de negăsit, după acest criteriu, în clasamentele universitare mondiale? Este clar că politica de personal nu putea continua aşa.

   Au apărut aşadar acele criterii valorice de promovare în învăţământul universitar a conferenţiarilor şi profesorilor. Ele sunt un bun câştigat. Renunţarea la ele nu ar fi decât un pas înapoi. Dar, tot de aici, apar şi capcanele pentru viitor. Toţi cei veniţi prin spate sunt incapabili să facă lucrări ştiinţifice publicabile în reviste cu factor de impact, deci nu au cum promova. Profesorii şi conferenţiarii sunt pensionabili, aproape toţi, în doi-trei ani. Unele discipline deja nu mai au profesori sau conferenţiari activi, în cele mai multe facultăţi de medicină din ţară – de fapt, la toate tipurile de facultăţi. Legea este fermă: la 65 de ani împliniţi, eşti tras „pe linie moartă“. Numai că vulnerabilitatea intelectuală nu apare, în general, la aceeaşi vârstă cu cea somatică. La 65 de ani, un om se află la deplina sa dezvoltare intelectuală, în perioada de maximă potenţă a valorificării experienţei şi cunoştinţelor acumulate într-o viaţă. De acest adevăr nu s-au atins nici măcar staliniştii, acei experţi intransigenţi în egalizare: dacă celelalte categorii de „oameni ai muncii“ lucrau până la 62 de ani, profesorii universitari îşi continuau – obligatoriu, nu la alegere – activitatea. În lumea largă, un profesor, care a produs şi ştiinţă, lucrează atât cât este în stare şi doreşte. Nicio societate matură nu îşi permite să se dispenseze de capacităţile intelectuale formatoare şi creative. La noi însă, au venit la conducere amatori, care încă nu se pot dezice de gândirea elementară, rigidă şi egalizatoare, şi trag concluzii fără a analiza impactul pe termen lung al deciziilor luate. Până când partidele noastre, cele creatoare de politici, vor învăţa să gândească flexibil şi diferenţiat, pentru facultăţile de medicină şi nu numai, va fi prea târziu. Ele vor fi intrat într-o criză de personal care le va afecta pentru încă o generaţie. Practic, actualii profesori şi conferenţiari ar trebui să lucreze până la 70 de ani. Este singura categorie socială căreia nu i s-a mărit vârsta de pensionare, ci din contră, i s-a scurtat. Faţă de ţările avansate, se pensionează mai repede decât femeile lor de serviciu. De ce această discriminare, care este o pagubă pentru societate şi un pericol pentru viitorul ei?

   Se mai poate însă reveni. În această perioadă, asistenţii universitari şi şefii de lucrări, intraţi pe uşa din faţă sau pe cea din dos, ar trebui să demonstreze că onorează postul pe care îl ocupă, publicând lucrările necesare în reviste cu factor de impact. Nu sunt în stare? Să lase locul altora, dacă dorim progres. O funcţie nu trebuie să fie pe viaţă, chiar dacă este câştigată prin examen cinstit ori concurs… de împrejurări. Iar acolo unde există chiar profesori fără lucrări ştiinţifice, dar există în schimb conferenţiari sau şefi de lucrări cu astfel de publicaţii, este firesc să li se facă loc acestora. Starea actuală a reglementărilor şi politicilor de personal profilează o gravă criză de personal capabil să predea în tot învăţământul universitar românesc, accentuată în cel medical. Următorii cinci ani sunt esenţiali pentru viitorul pe termen lung al învăţământului nostru. Pot înţelege politicienii noştri că însuşi viitorul unei naţiuni depinde de calitatea învăţământului său?

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe