Newsflash
Știri

Recuperarea medicală în străinătate, decontată de Ministerul Sănătății

de L. Budin - apr. 30 2021
Recuperarea medicală în străinătate, decontată de Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății acoperă costurile pentru tratamentul de recuperare medicală în străinătate, în cazul pacienților cu arsuri grave, potrivit unui ordin al Ministerului de resort.

Și în cazul pacienților adulți dependenți de însoțitori, costurile de transport și cazare vor fi asigurate tot din bugetul Ministerului Sănătății, potrivit ordinului de modificare și completare a Ordinului ministrului Sănătății nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, semnat pe 29 aprilie a.c. de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Ordinul ministrului Sănătății urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

pacient-ars

Controale medicale decontate

Ministerul Sănătății  va asigura costurile pentru tratamentul de recuperare medico-chirurgicală specific pacienților cu arsuri grave, precum și pentru dispozitivele medicale necesare procesului de recuperare medicală, profilaxiei și tratamentul sechelelor cicatriceale postcombustionale, până la încheierea perioadei de recuperare și evoluție a procesului cicatriceal, conform aprecierii medicului specialist și a comisiei teritoriale de specialitate, se arată într-un comunicat. Totodată, ministerul asigură și costurile controalelor medicale periodice pentru pacienții care au beneficiat de finanțarea tratamentelor din bugetul Ministerului Sănătății.

Însoțitorii nu mai dau bani din buzunar

Potrivit noilor prevederi, „în cazuri excepţionale impuse de natura şi gravitatea bolii”, pentru pacienții adulți cu afecțiuni foarte grave, care sunt dependenți de prezența unui însoțitor, comisiile de specialitate teritoriale pot recomanda ca aceștia să se deplaseze în străinătate cu însoţitor, iar suma necesară pentru cazare și transport pentru persoana însoțitoare va fi asigurată din bugetul Ministerului Sănătății, aprobat anual și trimestrial cu această destinație.

Pentru pacienții cu vârstă cuprinsă între 0 și 18 ani, prezența unui însoțitor este obligatorie. Anterior, aceste costuri erau suportate de însoțitor, cu excepţia cazurilor în care bolnavul avea vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani.

Pacienții cu arsuri severe, care au fost transferați în stare critică în străinătate, necesită ulterior tratamente de recuperare medicală, precum și dispozitive medicale absolut necesare procesului de recuperare. Prin aceste modificări, am introdus această categorie de pacienți în ordin și putem astfel să le asigurăm costurile pentru aceste tratamente și pentru echipamentele necesare, precum îmbrăcăminte compresivă, măști de silicon, folii și geluri de silicon, care până acum nu puteau fi decontate de Ministerul Sănătății”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe