Newsflash
Știri

Proteste ale medicilor

de Alexandra NISTOROIU - aug. 22 2016
Proteste ale medicilor

     Joi, medicii din spitalele guvernamentale din Israel au intrat într-o grevă de o zi, după ce ministerul sănătății și al finanțelor publice au dat un act normativ, Arrangements Bill, care cuprindea mai multe restricții vizând sectorul sanitar. Printre altele, legea le interzicea șefilor de secție să lucreze și în regim privat și restrângea mandatele administratorilor de spitale. În plus, noua lege introduce măsuri punitive semnificative pentru directorii de spitale care nu îndeplinesc țintele bugetare asumate. Potrivit lui Leonind Eidelman, președintele Asociației medicale israeliene, citat de Jerulasalem Post, amenzile cu care vor fi penalizate spitalele se vor răsfrânge, de fapt, asupra medicilor și pacienților, fiindcă instituțiile nu vor mai primi suficiente fonduri pentru dezvoltare sau pentru a acoperi costurile tratamentelor. Ieri, spitalele au lucrat conform protocoalelor de sabat, toate tratamentele non-esențiale și intervențiile chirurgicale au fost amânate.

 

     În plin protest sunt și medicii din Venezuela. E tot ce mai puteau face, din moment ce nu își mai pot folosi pregătirea pentru a-și ajuta pacienții. Își simt mâinile legate din cauză că, în spitalele din toată țara, lipsește între 85 și 95% din necesarul de medicamente și materiale chirurgicale, ceea ce a dus inclusiv la atingerea pragului de 0% la capitolul operativitate în unele spitale, scrie El Universal. Federația medicală din Venezuela (FMV) a anunțat, la începutul săptămânii, un protest național, profesioniștii în sănătate cer guvernului și ministerului sănătății să găsească soluții pentru criza sanitară. „Nu e o grevă în adevăratul sens al cuvântului, spitalele sunt deja paralizate“, spun liderii de sindicat. Președintele FMV, Douglas Leon Natera, a declarat că organizația a cerut deja sprijinul organismelor medicale internaționale, printre care Confederația medicală a Americii Latine și Caraibelor și World Medical Council, iar acestea s-au oferit să trimită ajutor în țară, dar guvernul respinge asistența internațională.

 

     Un plan în cinci puncte al ministrului irlandez de sănătate, Simon Harris, de a reduce listele de așteptare pentru internare este privit cu scepticism de reprezentanții profesioniștilor în sănătate și de asociațiile de pacienți. Aceștia spun că propunerea ministrului nu va funcționa fără o creștere a personalului medical din prima linie și a numărului de paturi. Marți, Harris a anunțat că, până la finalul anului, vrea să scadă cu 50% numărul pacienților care așteaptă uneori mai mult de 18 luni pentru o procedură (da, ați citit bine: 18 luni). Pe listele de așteptare ale irlandezilor se numără la acest moment 523.000 de pacienți, adică aproape un sfert din numărul total al celor care dețin un card de sănătate. Propunerile de soluționare a blocajelor rezultante includ reactivarea planului național de achiziție a tratamentului (NTPF), un mecanism independent înființat de ministerul sănătății și suspendat în 2011, care le permite pacienților să își obțină din mediul privat tratamentul. În 2017, ministrul va aloca un buget special de 50 de milioane de euro reducerii listelor de așteptare și toate grupurile de spitale au fost anunțate că trebuie să vină cu un plan de îmbunătățiri a felului în care gestionează aceste liste. Din cele 50 de milioane de euro, cel puțin 15 vor merge spre NTPF, relatează Irish Times.

 

     Membrii seniori ai comunității medicale australiene cer guvernului federal să blocheze oferirea de vize medicilor pregătiți peste hotare, informează ABC. Aceștia susțin că programul de migrație a forței de muncă în domeniul medical, menit să compenseze pentru deficitul de profesioniști înalt pregătiți din Australia rurală, din regiunile foarte slab populate, a eșuat, accentuând, de fapt, decalajul dintre metropole și restul țării. Un raport obținut și făcut public de The Australian arată că ministerul sănătății împărtășește aceste preocupări și a înaintat deja o cerere formală pentru a modifica legislația națională privind imigrarea, prin eliminarea tuturor celor 41 de ocupații din domeniul medical de pe Skilled Occupation List. Această listă identifică ocupațiile favorizate din punctul de vedere al migrației, cele pentru care guvernul consideră că ar beneficia de forță de muncă de peste ocean. Cu mii de medici străini angajați în sistemul de sănătate australian, și un număr din ce în ce mai mare de absolvenți de medicină formați în țară, ministerul argumentează, în propunerea de modificare a legislației, că absolvenții pregătiți în Australia își vor găsi cu dificultate locuri de muncă dacă nu vor fi blocate căile de imigrație.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe