Newsflash
Știri

Protecţie cerebrovasculară în TAVI

de Dr. Mădălina Badea - mar. 27 2020
Protecţie cerebrovasculară în TAVI

A fost aprobat în Europa un dispozitiv care scade riscul de apariţie a evenimentelor cerebrale embolice la pacienţii trataţi prin implantare transcateter de valvă aortică (TAVI) sau prin alte proceduri de cardiologie  intervenţională.

poza 3 - sursa Medgadget
Sursa: Medgadget

Aceste proceduri minim invazive pot duce la mobilizarea plăcilor de aterom în teritoriul vascular parcurs prin intermediul cateterelor.

Dispozitivul aprobat, TriGUARD, este alcătuit din nitinol și are forma unui dom de plasă, menit să acopere și să protejeze zonele de emergenţă a celor trei ramuri vasculare care se desprind din arcul aortic. Dispozitivul flexibil este introdus prin abord transfemural, prin puncţionarea unei artere femurale, și se poziţionează singur la nivelul arcului aortic, ajustându-se anatomiei pacientului. Eficienţa sa a fost testată prin studiul REFLECT.

Compania producătoare, cu sediul în Israel, va depune în curând documentaţia pentru obţinerea aprobării din partea FDA, dispozitivul lor fiind singurul disponibil pe piaţă în acest moment care oferă protecţie pentru toate ramurile ce se desprind din arcul aortic. Un dispozitiv similar aflat în curs de aprobare în Europa este ProtEmbo, realizat în Germania.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe