Marţi, 13 martie a.c., cu ocazia Zilei europene a pacienţilor, a fost organizată, cu implicarea Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, o dezbatere sub genericul: Legislaţia, aliat sau duşman al pacienţilor din România? Într-un cadru adecvat, a avut loc un dialog între cele mai puternice asociaţii de pacienţi din România şi specialiştii şi furnizorii serviciilor de sănătate, pentru a pune bazele unor soluţii reale, identificate pentru a face faţă problemelor actuale ale pacienţilor. Organizatorii au pus la dispoziţia participanţilor un proiect de lege a drepturilor pacienţilor asupra căruia, pe baza unui chestionar, să fie cunoscute observaţiile suscitate de această dezbatere legislativă. Legea drepturilor pacientului sub formă de propunere/proiect cuprinde cincisprezece capitole, importante fiind pentru relaţia medic–pacient cel privind consimţământul şi cel care prevede dreptul la informaţii. Consimţământul este un moment important din derularea acţiunilor terapeutice, de aceea acest capitol prevede nu mai puţin de zece articole însoţite de multiple subpuncte. Solicitarea lui trebuie să aibă un caracter clar şi explicit, în aşa fel încât să nu lase loc pentru dubii. Drepturile pacientului la informaţiile referitoare la starea de sănătate, a intervenţiilor medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse şi cerinţele sale de a primi răspuns la natura diagnosticului şi prognosticului bolii de care suferă nu sunt deloc de neglijat, aşa cum se întâmplă uneori în cabinetele de consultaţii, atunci când medicul dispune de un timp cuantificat. Programul manifestării a fost completat de intervenţiile a numeroşi participanţi, reflectate şi în dezbaterea finală a noului proiect de lege a drepturilor pacienţilor.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe