Odată cu acceptarea de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a includerii acestei maladii în rândul bolilor cronice, au fost iniţiate tot mai multe programe în domeniu. Unul dintre ele a fost lansat la 9 iunie a.c. de către Fundaţia „Romanian Children’s Appeal“ prin proiectul: „Calitate în serviciile medicale“, implementat în parteneriat cu Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. V. Babeş“ Bucureşti (care a şi găzduit evenimentul), direcţiile de sănătate publică ale judeţelor Brăila, Călăraşi, Giurgiu şi Galaţi. (...)
 "> Program anti-HIV/SIDA - Viața Medicală
Newsflash
Știri

Program anti-HIV/SIDA

de Dr. Al. T. - iun. 18 2010
Program anti-HIV/SIDA

   Odată cu acceptarea de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a includerii acestei maladii în rândul bolilor cronice, au fost iniţiate tot mai multe programe în domeniu. Unul dintre ele a fost lansat la 9 iunie a.c. de către Fundaţia „Romanian Children’s Appeal“ prin proiectul: „Calitate în serviciile medicale“, implementat în parteneriat cu Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. V. Babeş“ Bucureşti (care a şi găzduit evenimentul), direcţiile de sănătate publică ale judeţelor Brăila, Călăraşi, Giurgiu şi Galaţi. (...)

 

   Proiectul multiregional este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013 – „Investeşte în oameni!“. Acest proiect se va desfăşura în Bucureşti, Ilfov, Brăila, Călăraşi, Giurgiu şi Galaţi.
   Obiectivul său general este furnizarea unui program de formare profesională pentru cadrele medicale în vederea obţinerii de noi competenţe şi îmbunătăţirii calităţii muncii în domeniul HIV/SIDA şi al comunicării cu pacientul.
   Obiectivele sale specifice sunt: creşterea competenţelor în problematica HIV/SIDA pentru un număr de 860 de medici şi 400 de asistenţi medicali din amintitele judeţe şi municipiul Bucureşti creşterea competenţelor în comunicare pentru un număr de 500 de asistenţi medicali din patru judeţe şi municipiul Bucureşti creşterea conştientizării cadrelor medicale la problematica HIV/SIDA, în vederea promovării egalităţii de şanse a persoanelor seropozitive în sistemul sanitar şi comunitate.
   Programul se adresează medicilor şi asistenţilor medicali indiferent de naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, handicap. Egalitatea de şansă este una dintre temele orizontale importante ale acestui program. Selectarea participanţilor la grupurile de formare se va face ţinând cont de exprimarea propriei voinţe, de motivaţiile personale ale cadrelor medicale din teritoriu.
    Vor fi organizate ateliere formative pentru medici de familie, dar şi pentru medici de alte specialităţi (ginecologi, stomatologi etc.) cu subiectul „Informare şi sensibilizare HIV/SIDA“, iar pentru asistenţii medicali cu temele: Informare şi sensibilizare HIV/SIDA Comunicarea eficientă cu pacientul.            
    Reuniunea de lansare a fost condusă de dl Mihai Tociu, preşedintele Fundaţiei „Romanian Children’s Appeal“ şi au luat cuvântul: dnii prof. dr. Ludovic Păun, conf. dr. Dan Duiculescu, dr. Ovidiu Ionescu, manager de proiect, dr. Paul Marinescu şi alţi directori ai direcţiilor de sănătate publică din judeţele partenere, formatori, asistente medicale şi sociale.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe