Newsflash
Știri

Probleme ocolite

de Dr. Mihail CĂLIN - ian. 17 2012
Probleme ocolite
   Într-un comunicat al Societăţii Academice Române, dna Alina Mungiu-Pippidi, profesor de politici publice la Hertie School of Governance şi preşedinte SAR, îşi expune opiniile referitoare la proiectul Legii sănătăţii. Dsa apreciază că principala problemă a sistemului sanitar din România este subfinanţarea, ca urmare a numărului mic de contribuabili. Managementul defectuos este considerat o problemă secundară, iar corupţia – un simptom, nu o cauză. Un efect dramatic al subfinanţării este pierderea personalului calificat în favoarea altor ţări, unde veniturile, transparente, sunt de cinci până la 20 de ori mai mari. O soluţie, aşadar, este mai degrabă administrativă decât legislativă – îmbunătăţirea colectării asigurărilor sociale, în primul rând din mediul rural şi de la întreprinderile nedisciplinate. Dna Mungiu-Pippidi acuză procesul de formulare legislativă, lipsit de transparenţă, fără consultarea celor avizaţi. În consecinţă, proiectul ocoleşte problemele pe care ar trebui să le rezolve: numărul insuficient de contribuabili, plăţile informale şi calitatea serviciilor (competiţia între public şi privat pentru fonduri de stat face ca statul să controleze mecanismul preţurilor şi să stabilească arbitrar şi preferenţial care dintre agenţi este mai eficient – legea ar putea, aşadar, da naştere unor  „băieţi deştepţi în sănătate“). În plus, proiectul actual ar avea şi consecinţe nedorite, precum compromiterea sistemului de urgenţă, considerat de FMI şi Banca Mondială  drept cel mai bun din regiune.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe