Melanomul
reprezintă doar 4% din totalul cancerelor cutanate, dar acesta este responsabil
de 80% din decese. În 2008, anul din care avem cele mai recente date
epidemiologice, s-ar fi înregistrat în Europa 84.000 de noi cazuri de melanom
malign şi peste 20.000 de decese din această cauză, în timp ce în SUA, datele
arătau 62.500 de cazuri noi şi circa 8.500 de decese, susţine conf. dr. Tudor Ciuleanu, de la
Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuţă“ Cluj-Napoca. În Romania însă, din cauza lipsei unui registru naţional,
nu se pot face decât aproximări, pornind de la datele registrului de NV,
elaborat şi condus de Institutul Oncologic din Cluj, dar apelând la date de
similitudine cu alte state cu populaţie asemănătoare afirmă dr. Dan Jinga, preşedintele
Comisiei de oncologie a CNAS. Practic, se apreciază că înregistrate, în ţara
noastră, ar fi în jur 1.070 de cazuri noi. Numai că, din nefericire, mai
precizează oncologul bucureştean, foarte multe din cazurile incipiente,
excizate în cabinetele de dermatologie private sau de stat, nu sunt înregistrate
în acest registru. Prin urmare, convingerea sa este că „de fapt, cazurile ar fi
mult mai numeroase: în jur de 1.500–1.600“.
Melanomul este una dintre cele mai agresive
forme de cancer: 75% din persoanele afectate îşi pierd viaţa în primul an de la
diagnosticare, lucru care nu se întâmplă, de exemplu, în cancerele mamare sau
colorectale. În condiţiile în care, la nivel global, incidenţa melanomului
malign continuă să crească (practic, în ultimii 30 de ani, s-a dublat), detecţia
precoce şi excizia leziunilor de melanom cutanat superficial este cea mai
eficace 
metodă de reducere a mortalităţii, a fost concluzia celor doi oncologi
menţionaţi mai sus, în cadrul unui workshop dedicat acestei afecţiuni, susţinut
la începutul lunii martie, la Bucureşti. Prognosticul este extrem de rezervat
pentru melanomul nerezecabil din stadiile III şi IV. Acesta este şi motivul
pentru care Federaţia Asociaţilor Bolnavilor cu Cancer din România (FABC) pregăteşte,
împreună cu Societatea Română de Cancer de la Cluj, o campanie prin care să
mediatizeze apariţia acestei forme de cancer şi măsurile de prevenţie în
melanomul malign.
În ceea ce priveşte traseul pacientului cu
melanom, situaţia încă nu este foarte clară. Pe de o parte, se consideră că
acesta ar trebui să urmeze traseul medic de familie – dermatolog, iar pe de
alta, chirurg – oncolog. Dan Jinga este de părere că acest pacient ar trebui să
fie preluat de o echipă completă, care să includă medicul de familie (primul care
trebuie să atragă atenţia că leziunea respectivă a suferit modificări faţă de
un anumit moment de referinţă), dermatologul (confirmă sau nu observaţia
medicului de familie), un chirurg generalist sau plastician (după caz) şi,
evident, oncologul. De reţinut că acesta din urmă va putea depista doar
stadiile avansate, greu curabile ale melanomului. Diagnosticul de certitudine
însă este pus de examenul microscopic corect. Echipa trebuie să fie completată şi
cu un anatomopatolog specializat.
În ţările dezvoltate, mai spune dr. Jinga,
este utilizată pe scară largă o aplicaţie pe computer, Mole Mapping. Aceasta realizează un fel de hartă, care îi permite
medicului să compare examinări succesive. Mai mult, în Elveţia, de exemplu,
dermatologii sunt conectaţi la un sistem naţional prin acest program, care le
permite să-şi transmită unul altuia date anonimizate, să discute prin
intermediul internetului şi să susţină sau nu recomandarea ca o anumită leziune
să fie excizată cât mai repede cu putinţă. De cele mai multe ori, pacientul
primeşte recomandarea înlăturării unei anumite leziuni pigmentare, de la trei,
patru sau chiar cinci dermatologi.
Importantă în aceste cazuri este şi
stadializarea, care permite identificarea stadiilor cu potenţial curabil.
Astfel, în stadiile 0, I, până la IIA, postchirurgical, pacientul este doar
supravegheat, iar stadiile IIB, IIIA şi B necesită administrare de interferon,
ca terapie adjuvantă. În stadiile III şi IV, vorbim de terapii inovatoare, de
chimioterapie policitostatică, de tratamente sofisticate şi costisitoare.
Riscul de deces în melanom este relativ scăzut în stadiile IA şi IIB, cu o
supravieţuire la 20 de ani de peste 80%. Acestea sunt, de altfel, cazurile care
nu necesită tratament oncologic, ci doar excizie chirurgicală. În stadiile III
B şi III C, supravieţuirea la 20 de ani este de până la 20%. În stadiul IV,
supravieţuirea la 10 ani scade sub 10%. Prin urmare, consideră dr. Jinga, „acea
cutumă potrivit căreia nu trebuie să te atingi de leziune, pentru că împrăştii
cancerul, este un mare
neadevăr. În melanom este exact invers. Prima leziune
vizibilă, la un medic avizat, trebuie să conducă la scoaterea ei rapidă, pentru
că, iată, diferenţele de prognostic sunt foarte mari“.
Supravieţuirea, în cazurile avansate, poate
fi ameliorată, fără a garanta însă vindecarea, prin tratamente ţintite, afirmă
conf. dr. Tudor Ciuleanu. Vemurafenibul este utilizat doar în cazul pacienţilor
cu mutaţie b-RAF V600E (ca prima sau a doua linie de tratament), iar ipilimumab
este indicat, indiferent de statusul b-RAF, la pacienţii la care boala
progresează după tratamente anterioare (ca terapie de linia a doua).
Dacă ne gândim că, în România, de la o
incidenţă de 1,2 cazuri noi la suta de mii de locuitori, cât erau în urmă cu 25
de ani, am ajuns să ne confruntăm cu 4,6
cazuri noi, deci o creştere de aproape patru ori a incidenţei, devine evident că
detecţia precoce şi excizia leziunilor incipiente poate şi ar trebui să fie cea
mai eficientă metodă de reducere a mortalităţii.
.JPG)
