Newsflash
Știri

Președintele CNCAV: „Fiecare medic de familie își va stabili propriul program de vaccinare”

de Florentina Ionescu - apr. 7 2021
Președintele CNCAV: „Fiecare medic de familie își va stabili propriul program de vaccinare”

Medicul Valeriu Gheorghiță a susținut ieri o conferință de presă în care a precizat ce rol vor avea medicii de familie în campania de vaccinare împotriva COVID.

O situație pe care a centralizat-o în această săptămână, spune Valeriu Gheorghiță, a fost legată de participarea medicilor de familie la campania de vaccinare împotriva COVID-19:

„Avem situația centralizată la nivel național, sunt 3.028 de medici de familie care au optat pentru a participa la campania de vaccinare prin cabinetele proprii, din totalul celor 10.940 de medici de familie care se află în relație contractuală cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ceea ce înseamnă un procent de circa 30%. Este mai puțin decât ne așteptam și cât estimam din datele disponibile preliminare”.

vaccin covid medici de familie

Totodată, președintele CNCAV a explicat că a fost elaborată și instrucțiunea în baza căreia se va desfășura procesul de vaccinare prin cabinetele medicilor de familie. 

V-ar putea interesa și: A început vaccinarea anti-COVID în cabinetele medicilor de familie din Timiș 

„Începând de mâine (azi – n.red.) proiectul pilot de la Timiș cu cei 50 de medici de familie deja demarează. A fost efectuat trainingul medicilor de familie privitor la modalitatea de derulare a acestei etape de vaccinare, sunt transmise procedurile și instrucțiunile specifice, au fost operaționalizate în registrul electronic național al vaccinărilor, ID-urile corespunzătoare pentru introducerea persoanelor vaccinate, materialele sanitare și dozele de vaccin sunt deja alocate și urmează a fi distribuite în cursul zilei de astăzi pentru a începe vaccinarea chiar din data de 7 aprilie”, a precizat Valeriu Gheorghiță în conferința de presă de ieri.

Cum se va desfășura vaccinarea în cabinetele medicilor de familie

În primul rând, a explicat președintele CNCAV, în cabinetele medicilor de familie vor fi alocate vaccinuri pentru care se poate asigura condițiile de lanț de frig, vaccinuri care pot să fie depozitate între 2 și 8 grade și, de asemenea, să fie distribuite pe aceleași condiții de temperatură, ceea ce înseamnă că există la acest moment două opțiuni: vaccinul de la AstraZeneca și vaccinul de la Johnson & Johnson, în funcție de numărul de doze pe care țara noastră urmează să le recepționeze.

Acesta a adăugat că vaccinurile și materialele sanitare, inclusiv trusele de adrenalină preumplute, seringile preumplute de adrenalină, EpiPen-uri, vor fi alocate către fiecare cabinet de medicină de familie. 

Gheorghita
Valeriu Gheorghiță

 

De asemenea, programările persoanelor la vaccinare nu se vor face prin platforma de programare, practic se realizează pe listele deschise la medicii de familie din lista proprie a fiecărui medic.

„Ca atare, medicii de familie fac catagrafia pacienților din lista de pacienți și alocă un număr de circa 10 persoane la vaccinare pe zi, ținând cont că vaccinul de la AstraZeneca este distribuit în flacon multidoza a câte 10 doze şi vaccinul de la Johnson & Johnson este distribuit în flacoane a câte 5 doze, aşa încât trebuie să avem între 5, 10 sau mai multe persoane în funcție de numărul celor care doresc să se vaccineze. Vaccinările, așa cum am spus, în cabinetele medicilor de familie se vor desfășura în afara programului de lucru obișnuit al medicului de familie. Fiecare medic de familie își va stabili propriul program de vaccinare, în funcție de orele contractate cu Casa Națională de Asigurări, așa încât să existe un program destinat strict pentru vaccinarea persoanelor doritoare împotriva COVID-19”, a subliniat Valeriu Gheorghiță.

De asemenea, el a adăugat că se va asigura un circuit conform celui deja existent, pentru că în cabinetele medicilor de familie se derulează activități de vaccinare în cadrul Programului Național de Imunizare.

„Cam aceasta este modalitatea prin care se va desfășura vaccinarea în cabinetele medicilor de familie. Data pe care noi am stabilit-o pentru demararea acestui demers la nivel național este 4 mai. Până la acel moment vom asigura trainingul tuturor medicilor de familie care sunt incluși în acest proiect, vom stabili toată infrastructura legată de distribuția dozelor de vaccin, de distribuția materialelor sanitare așa încât să putem demara în condiții cât se poate de bune”, a conchis președintele CNCAV.


Notă autor:

Sursa foto: www.rawpixel.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe