Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Președintele CMR către medici: Însușiți-vă toate normele de protecție

Viața Medicală
Dorina Novac joi, 13 august 2020, ora 16:52

Dr. Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România, a precizat că de aproximativ două săptămâni numărul de persoane nou diagnosticate cu SARS-CoV-2 depășește 1.000-1.200 de cazuri pe zi.

Potrivit președintelui Colegiului Medicilor din România (CMR), o situație îngrijorătoare se constată și în țări din Europa precum Germania, Franța, Spania, Italia, care anterior acestei perioade au prezentat siguranță sanitară epidemiologică.

norme de protectie medici
Sursă imagine: Pixabay

 

„Cunoaștem că acele țări au sisteme sanitare mai performante decât al nostru. În aceste condiții constatăm încă o dată, dacă mai era nevoie, că în sistemul sanitar românesc cea mai de preț, cea mai aplicată, cea mai calificată, cea mai performantă, cea mai dăruită, cea mai cu har, cea mai altruistă este resursa umană”, se arată în mesajul președintelui CMR.

El a menționat că de cinci luni corpurile profesionale din sănătate luptă zi și noapte, în prima linie, împotriva epidemiei de COVID-19.

„Dacă la început măsurile noastre și ale guvernanților, în lipsa cunoștințelor obiective erau evident proporționale cu frica noastră, în ultima perioadă s-au acumulat pe plan mondial și național date obiective, clinice, epidemiologice, statistice și sociologice care ne pun astăzi în posesia unor instrumente cu caracter de evidențe, bazate clinic, creând posibilitatea de a acționa mai eficient în combaterea acestei boli infecțioase”, a subliniat dr. Gheorghe Borcean.

Președintele CMR a accentuat că medicii vor doar ca să lie se asigure toate condițiile materiale, sociale, confort psihic și profesional pentru a putea trece peste această perioadă:

„Nu vrem să ni se ridice statui! Vrem doar să ni se asigure toate condițiile materiale, sociale, confort psihic și profesional pentru a putea trece împreună, cu cât mai puține pierderi și peste această perioadă. Îi plângem pe colegii și colegele nostre care s-au pierdut, îi susținem pe cei dintre noi care s-au îmbolnăvit și se vor îmbolnăvi în continuare. Protejați-vă, testați și izolați, aveți grijă de sănătatea dumnevoastră. Cunosc din informațiile pe care le am și de la locul meu de muncă, un spital de urgență suport COVID, colege și colegi de toate vârstele, de toate condițiile fizice care muncesc în ture de 24, 48, 72 de ore și mai mult, îmbrăcați în echipamentul specific de protecție, în mijlocul a zeci de pacienți suspecți și confirmați și care totodată tratează și cealaltă patologie adresată spitalului în stadiul de urgență”.

Acesta îndeamnă colegii din spitale și din cabinete să protejeze serviciile de terapie intensivă, blocurile operatorii, sălile de nașteri și serviciile de urgență.

„Fără acestea spitalele noastre vor intra în colaps. Sprijiniți-vă unii pe alții în tot și în toate! Nu desolidarizați echipele prin nici un gest și nici o atitudine. Stați cât puteți de mult în mijlocul personalului dumnevoastră, supravegheați, verificați și încurajați. Acesta este rolul nostru de lideri de echipă”, a subliniat el.

Mai mult, dr. Gheorghe Borcean le spune medicilor să ceară insistent administratorilor să li se creeze toate condițiile de muncă.

„Însușiti-vă toate normele de protecție și aplicați-le cu acribie. Protejați-vă familiile și pe cei dragi dumnevoastră! Evitați să emiteți opinii personale, chiar dacă justificate în opinia d-voastră, care ar putea să sădească neîncrederea colegilor și a societății în ceea ce astăzi este evident din punct de vedere statistic, clinic și epidemiologic. Arătați pacienților d-voastră, precum și societății, că vă pasă de ei, nu doar ca diagnostic și cod de boală ci și ca oameni cu toate nevoile lor”, a conchis acesta.

Etichete: CMR SARSC-CoV-2 medici norme de protectie

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.