Newsflash
Știri

Premieră pentru cardiologia intervențională din Transilvania

de Dorina Novac - dec. 21 2021
Premieră pentru cardiologia intervențională din Transilvania

O echipă medicală din Sibiu a realizat o intervenție transcateter complexă de implantare a unei valve Sapien3 într-o proteză biologică mitrală degenerată, cu stenoză severă.

În cadrul secției de Cardiologie Intervențională a Spitalului MedLife Polisano Sibiu s-a realizat, zilele trecute, o intervenție chirurgicală trascateter complexă, în premieră pentru zona Transilvaniei.

Interventie chirurgicala

Este vorba de implantarea unei valve Sapien3 într-o proteză biologică mitrală degenerată, cu stenoză severă.

Intervenția realizată la Sibiu a salvat viața unei paciente care prezenta în istoricul medical o operație clasică - triplu by-pass aorto-coronarian și înlocuire de valvă mitrală cu o bio-proteză – realizată în urmă cu 7 ani.

Deși se afla sub tratament medical maximal, starea de sănătate a femeii era una delicată, cu simptome specifice de insuficiență cardiacă congestivă severă: dureri în piept, dificultăți de respirație, slăbiciune severă, bătăi neregulate ale inimii. În aceste condiții, echipa medicală a considerat foarte ridicat riscul de a repeta o intervenție chirurgicală clasică pentru înlocuirea protezei mitrale disfuncționale.

Interventie chirurgicala in premiera

„În urma evaluării cazului în cadrul Heart Team MedLife Polisano, s-a luat decizia efectuării unei intervenții minim invazive și nechirurgicale, de înlocuire a valvei mitrale transcateter. Sapien3 este singura valvă aprobată pentru procedurile de valvă în valvă atât în poziție aortică, cât și în cea mitrală, cum a fost în cazul de față, permițând pacienților cu proteze biologice degenerate, care prezintă risc chirurgical ridicat, să evite o procedură suplimentară pe cord deschis. Deși s-a dovedit că este o intervenție structurală sigură și eficientă, această metodă emergentă presupune o complexitate tehnică ridicată, motiv pentru care încă se realizează în puține centre din Europa”, a declarat dr. Nicolae Florescu, coordonatorul Centrului de Cardiologie Intervențională MedLife Polisano.

Potrivit unui comunicat, producera chirurgicală s-a realizat sub anestezie generală și a presupus abordarea valvei mitrale prin puncția septului atrial (abord trans-septal pe cale venoasă femurală), ghidată fluoroscopic (folosind raze X) și prin ecografie cardiacă transesofagiană.

„Implantarea noi valve în poziție mitrală s-a realizat cu succes și fără complicații, pacienta fiind detubată imediat după finalizarea intervenției, în sala de angiografie. Evoluția ulterioară, a fost, de asemenea, foarte bună, cu remisia completă a simptomelor și a semnelor de insuficiență cardiacă. Pacienta a fost mobilizată la 12 ore post-operator și externată la 48 de ore după intervenție”, se mai arată în comunicat.

Echipa medicală care a realizat această intervenție în premieră pentru zona Transilvaniei a fost formată din dr. Nicolae Florescu, medic primar cardiologie intervențională și coordonatorul secției de cardiologie, dr. Răzvan Șerban, medic primar cardiologie intervențională, dr. Oana Munțiu, medic specialist ATI, dr. Mircea Vlădoianu, medic primar cardiologie și ecografie transesofagiană.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe