Medicii sunt pregătiţi pentru cel de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19, a precizat prefectul Capitalei, Alin Stoica.
Alin Stoica a mai menționat că medicii au planuri inclusiv pentru operaţionalizarea spitalelor.
„Medicii sunt pregătiţi pentru valul patru, au planuri inclusiv pentru operaţionalizarea spitalelor. Ne uităm chiar la simplificarea procedurilor de operaţionalizare, pentru că deocamdată doar Balş este spital COVID şi ar mai fi nevoie, să spunem, în cazul în care va creşte foarte mult numărul de infectări să treacă în regim COVID anumite spitale, birocraţia să fie cât mai simplificată”, a declarat prefectul Capitalei, potrivit Agerpres.
În privința măsurilor de relaxare care au intrat în vigoare de duminică, 1 august, Alin Stoica a spus că acestea vizează în principal facilitarea accesului la diverse evenimente sau spaţii pentru persoanele care sunt vaccinate.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe