Cu prilejul Zilei mondiale fără tutun, marcată la 31 mai, Organizaţia Mondială
a Sănătăţii lansează un slogan important, ce devine o provocare pentru autorităţile
din întreaga lume: „Creşterea taxelor pe tutun – mai puţine decese şi boli“.
Poate că un astfel de mesaj îi surprinde pe cei care nu cunosc importanţa şi
consecinţele acestor politici, dar el este foarte bine ancorat în realităţile
zilelor noastre. O epidemie care ucide şase milioane de locuitori de pe planetă
anual, din care 600.000 de nevinovaţi (de obicei fumători pasivi) nu poate
trece neobservată. Dacă ne gândim şi la faptul că fără a acţiona pentru
controlul epidemiei vom ajunge la opt milioane de decese în 2030, din care 80%
prevenibile fiind în ţările cu venituri mici şi mijlocii. Sigur că strategiile
de control al tabagismului şi mai ales cele de tip „end game“, cum se vorbeşte
în ultimul timp, pot schimba radical evoluţia acestei boli. Aşa cum se arată şi
în Convenţia-cadru pentru controlul tutunului, ţările ar trebui să introducă o
politică coerentă de preţuri şi taxări pe produsele de tutun, care ar putea
reduce consumul acestuia. Cercetările arată că taxele mai mari sunt extrem de
eficiente în reducerea consumului de tutun la populaţia cu venituri mici şi în
prevenţia debutului ca fumători la generaţiile tinere. O creştere de taxă cu
10% determină o scădere a consumului cu 4% în ţările dezvoltate şi de 8% în
cele în curs de dezvoltare. Politica de creştere a taxelor este considerată de
departe cea mai eficientă metodă de control al tabagismului, dacă se analizează
prin prisma principiului cost-eficacitate. Un raport OMS din 2010 a indicat
faptul că o creştere de 50% a acestor taxe ar genera ceva mai mult de 1,4
miliarde de dolari în 22 de ţări cu venituri mici şi ar permite creşterea
cheltuielilor alocate sănătăţii cu 50%. Campania mondială din acest an, de Ziua
mondială fără fumat, are scopul de a proteja generaţiile actuale şi viitoare nu
numai de consecinţele devastatoare ale tutunului, ci şi de efectele sociale,
ambientale şi economice ale folosirii produselor de tutun şi ale expunerii la
fumul de tutun. Scopurile specifice nedisimulate ale campaniilor organizate în
diferite ţări sunt: obţinerea creşterii taxelor pe tutun din partea guvernelor
la un nivel care reduce consumul; implicarea ONG-urilor şi a societăţii civile
pentru încurajarea guvernelor de a creşte taxele la acel nivel.
Într-o
lume în care tutunul este responsabil de 10% din decesele de pe mapamond, se
impun aceste măsuri, alături de multe altele, la fel de importante precum:
politicile privind locurile de muncă şi spaţiile sociale fără fumat, rotaţia şi
creşterea dimensiunilor pictogramelor, pachetele generice, creşterea nivelului
educaţional al populaţiei, oferta largă de sprijin şi consiliere a fumătorilor,
implementarea noilor directive impuse de UE etc.
La noi există mai multe taxe, dar preţul
pachetului de ţigări este încă mic. Din nefericire, taxele acestea nu ajung în
buzunarul destul de gol al sănătăţii. Taxa pe viciu a fost o altă modalitate de
taxare, dar de asemenea, având în vedere lipsa unei transparenţe legate de
fondurile acumulate din aceste taxe şi utilizarea acestora, efectul ei a fost
amortizat. În România, avem în continuare 27% fumători, nefumători neprotejaţi
de fumatul pasiv şi o tendinţă de a relansa debutul fumatului la copii şi
adolescenţi, generată şi de o lege „şvaiţer“ pentru ceea ce ar trebui să fie
controlul tabagismului la noi. Poate că, totuşi, semnalul dat de această zi mondială
va fi corect înţeles şi de autorităţile române.