Newsflash
Știri

Peste 900 de consultații medicale în două zile prin Caravana de Bine a Crucii Roșii Române

de Dorina Novac - sept. 26 2022
Peste 900 de consultații medicale în două zile prin Caravana de Bine a Crucii Roșii Române

La Caravana de Bine a Crucii Roșii Române s-au prezentat, sâmbătă și duminică, 241 de pacienți din comuna Vedea, județul Giurgiu, și au fost acordate 918 consultații.

Caravana de Bine a Crucii Roșii Române este un proiect de sănătate care constă în acordarea de servicii medicale gratuite adulților și copiilor aflați în zone rurale.

consultatii gratuite

În zilele de 24 și 25 septembrie 2022, Caravana de Bine a făcut o oprire în localitatea Vedea din județul Giurgiu, o comună cu aproximativ 2.584 de locuitori, dintre care 30,38% sunt persoane cu vârsta de peste 60 de ani și 14,01% sunt copii sub 14 ani.

Citește și: Istoria Crucii Roșii Române în 10 imagini

Conform chestionarelor realizate de voluntarii filialei de Cruce Roșie Giurgiu în comuna Vedea, 53,33% dintre respondenți nu au realizat nicio investigație medicală în ultimii 3 ani.

crucea rosie romana

Astfel, timp de două zile, o echipă multidisciplinară formată din medici specialiști și rezidenți, asistenți medicali, personal angajat și voluntari ai Crucii Roșii Române au fost alături de locuitorii comunei și au efectuat gratuit următoarele:

  • EKG și ECOGRAF
  • Consultații: cardiologie, medicină internă, pediatrie, diabetologie, oftalmologie
  • Măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei
  • Sesiuni de instruire în acordarea primului ajutor – pentru adulți si copii
  • Sesiuni de educație pentru sănătate pe diferite teme - igienă dentară, nutriție și stil de viață sănătos (alimentația copilului mic, alimentația școlarului), prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, prevenirea bolilor cu transmitere sexuala, TBC.

„În urma examinărilor au fost eliberate scrisori medicale cu rezultatul bilanțului clinic și paraclinic, precum și recomandări terapeutice care vor fi urmate sub îndrumarea medicului de familie”, transmit reprezentanții Crucii Roșii Române.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe