Newsflash
Știri

Peste 39.000 de doze de vaccin Moderna, distribuite astăzi în țară

de Dorina Novac - feb. 5 2021
Peste 39.000 de doze de vaccin Moderna, distribuite astăzi în țară

În cursul zilei de vineri vor fi distribuite 39.300 de doze de vaccin de la Moderna către centrele regionale din România.

Potrivit Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19, dozele fac parte din a treia tranșă de vaccinuri sosite la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, în această dimineață.

vaccin moderna

Tranportul dozelor de vaccin va fi asigurat terestru, cu autospecialele Ministerului Apărării Naționale.

„Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, cu respectarea lanțului de frig, la temperatura de +2 - +8 grade celsius”, informează autoritățile.

Din Centrul Național de Distribuție București, dozele vor fi distribuite, după cum urmează:

  • Centrul Regional de Distribuție Brașov: 5.400 doze;
  • Centrul Regional de Distribuție Cluj: 4.600 doze;
  • Centrul Regional de Distribuție Constanța: 4.100 doze;
  • Centrul Regional de Distribuție Craiova: 4.200 doze;
  • Centrul Regional de Distribuție Iași: 5.200 doze;
  • Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 2.300 doze.

Centrului Național de Distribuție București îi vor rămâne alocate 13.500 doze.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșa anterioară, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.  

„În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației. Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaționale aflate în etapa curentă”, transmite sursa citată.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe