Ce nu iau în considerare politicienii?
De fapt, proporţia pensionarilor de invaliditate a crescut de la 11% din totalul pensionarilor, cât era în 1990, la 15,6% în 2009. Numărul total de pensionări a crescut ca urmare a politicii sociale duse de guvernele de până în 2001.
Avem în vedere faptul că pensionarea de invaliditate a fost, până în prezent, o formă mascată de protecţie socială, la care s-a recurs ca urmare a lipsei locurilor de muncă, după 1990, în anumite zone, iar în anul 2009 din cauza crizei. Starea precară a sistemului de sănătate din România ne situează pe primul loc în Uniunea Europeană la morbiditate prin tuberculoză, cancer şi boli cardiovasculare. Avem o populaţie foarte „încărcată“, ca boli. Femeile, pentru că au născut şi crescut patru–cinci copii, au lucrat munci grele (sudor, tâmplar, macaragiu), situaţie care nu se întâlneşte în alte ţări europene. La bărbaţi, trebuie să luăm în considerare fumatul ca factor agravant, România fiind pe locul al patrulea în lume ca procent de fumători.
Zonele cu cei mai mulţi bolnavi sunt şi cele mai sărace, cu speranţa de viaţă cea mai mică – sunt diferenţe de până la trei ani între Bucureşti şi regiunea de Nord-Est, de exemplu. Dl Marian Preda, sociolog la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române, afirma că săracii, „clasa de jos“, sunt perdanţii politicilor sociale. Ei sunt mai puţin educaţi, au o rată mai mare de şomaj, mai multe boli şi o durată de viaţă mai scurtă. Vorbim despre 72% din populaţia României...
Avem în vedere şi faptul că foarte mulţi bolnavi lucrează pentru a-şi întreţine familiile. Ei sunt acceptaţi de angajatori, mai ales dacă au vechime în serviciu. Dacă sunt bolnavi şi doresc să se angajeze, de multe ori sunt respinşi de medicul de Medicina muncii. De exemplu, un şofer profesionist suferind de hipertensiune arterială nu este angajat pentru transportul de călători. Dacă se îmbolnăvesc în timpul activităţii, sunt păstraţi pe post, cu tratament şi evaluări periodice, dar la acelaşi loc de muncă stresant, cu orar dificil.
Nu în ultimul rând, condiţiile de lucru din România s-au deteriorat după 1989. Nu mai avem industrie grea, dar avem programe de 10–12 ore, cu epuizarea lucrătorilor, fie ei chiar funcţionari sau avocaţi.
Deci, cine cere pensionarea de invaliditate? În primul rând, bolnavi care au lucrat, dar întreprinderea s-a închis. Apoi, mici întreprinzători, bolnavi, care au lucrat cu program flexibil, iar acum din cauza crizei au intrat în faliment. Ultimii sunt pacienţii care dezvoltă o afecţiune gravă – cancer, diverse traumatisme cu fracturi greu de recuperat, accidente cerebrale, alte boli. În România, principalele cauze de pensionare prin invaliditate sunt cardiovasculare, psihiatrice, oncologice, neurologice. În întreaga ţară sunt şi cca 2.000–3.000 de cazuri de pacienţi cu pensii de invaliditate internaţionale, ale căror dosare au intrat în plată după 2007.
Cum se face pensionarea? Pacientul se prezintă la medicul specialist din policlinică sau spital, care întocmeşte referatul cu propunerea de pensionare, către medicul de expertiză medicală a capacităţii de muncă. Acesta poate aproba pensionarea de invaliditate. După ce medicul specialist a completat documentarul de pensionare, pacientul se întoarce la medicul expert de asigurări sociale, care emite decizia de pensionare de invaliditate. Această decizie este pusă în plată la casa de pensii locală, în funcţie de anii de muncă ai pacientului. În acest proces, medicul expert se bazează pe Legea nr. 19/2000 (Legea pensiilor), OUG nr. 340/2001 (cu normele de aplicare ale Legii) şi pe cartea de criterii medicale pentru încadrarea în grade de invaliditate, aprobată ca Anexă la Lege.
Cine a elaborat criteriile de pensionare, aprobate prin Lege? La fiecare set de criterii s-a lucrat în comisii cu trei-patru profesori universitari din specialitatea respectivă şi medici angajaţi ai Institutului de Expertiză Medicală. Durata de promovare a unui nou set de criterii este de circa 10 ani, ţinând cont şi de criteriile de invaliditate din alte ţări ale Uniunii Europene.
Câţi pensionari sunt în realitate? În total, 883.135 de pensionari de invaliditate, la sfârşitul anului 2009. În plus faţă de 2008 sunt 10.633 de cazuri. Nu ştim câţi din aceştia au decedat sau au trecut la pensia de limită de vârstă. Putem spera la un raport statistic corect peste trei ani, după introducerea unui program comun de arhivare electronică şi a legăturii internet. Între rezultatele statistice ale Ministerului Muncii, adunate de la casele de pensii judeţene, şi cele ale Institutului Naţional de Expertiză Medicală (INEMRCM), furnizate de cabinetele de expertiză medicală, există o diferenţă de 40.100 de cazuri în plus la casele de pensii.
Din comparaţia numărului de pensionari de invaliditate din anii 2004, 2008 şi, respectiv, 2009, precum şi din analiza tendinţelor care se înregistrează, pentru fiecare judeţ, am remarcat că a crescut numărul de pensionari de invaliditate doar în câteva judeţe, în care s-au desfiinţat ultimele întreprinderi cât de cât productive.
De fapt, numărul de pensionari de invaliditate a sporit masiv din cauza creşterii vârstei de pensionare, de când s-a aplicat Legea nr. 19/2000 (1 aprilie 2001), la 60 de ani pentru femei şi la 65 de ani pentru bărbaţi, în trepte anuale. Prin efectul Legii, a crescut numărul de pensionari de invaliditate. De exemplu, în judeţul Buzău, la sfârşitul lui 2009 erau 19.850 de pacienţi, din care 6.231 ar fi ieşit la pensie de limită de vârstă conform vechii legi (Legea nr. 3/1977), iar 12.629 sunt pensionari de invaliditate rămaşi. Deci, 50% reprezintă o creştere falsă a numărului pensionarilor de invaliditate, numai prin prelungirea vârstei până la pensionare. Practic, numărul de pensionari de invaliditate a crescut, în acest judeţ, cu 5%, din 2001 până în 2009.
Dl ministru Mihail Şeitan, care cunoaşte situaţia şi lucrează de mult timp în sistemul de pensii de stat, ar trebui să ia poziţie în sprijinul reţelei de expertiză medicală a CNPAS, nu să o denigreze. Datele pe care se bazează acuzaţiile dsale nu au fost verificate printr-un sistem informatic centralizat, iar statistica făcută cu creionul pe hârtie nu prea are valoare azi, în secolul 21. Privitor la judeţele unde s-au descoperit fraude în sistem, aceste situaţii au fost rezolvate în urmă cu 2–3 ani şi nu sunt de actualitate. În plus, dl ministru nu ţine deloc seama de numărul foarte mare de oameni bolnavi din anumite zone. Dacă în nordul Moldovei, de exemplu, sunt foarte mulţi pacienţi hipertensivi sau care au suferit un infarct miocardic, ei nu trebuie să meargă la cardiolog? Nu este normal ca acesta să aibă mai multe propuneri la invaliditate decât un urolog, de exemplu? Nu mai vorbim de faptul că ar trebui să fim bucuroşi dacă există doi–trei cardiologi în acel judeţ, pentru că sunt zone întinse, în România, fără medici specialişti. În plus, ţara noastră, cu 15,6% pensionari de invaliditate din totalul pensionarilor, stă foarte bine, în contextul în care, în Uniunea Europeană, majoritatea ţărilor au în jur de 20%. Nu este însă singurul politician care se bazează pe vorbe, în loc de fapte. Sperăm ca această situaţie să se schimbe în viitorul apropiat.
