O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat, joi, o misiune de transport umanitar, pe ruta București - Oradea, a cinci pacienți cu COVID-19, aflați în stare gravă.
Aeronava militară a decolat din Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 17:00, au precizat reprezentanții Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
„Câteva ore mai târziu, cu decolare la 19:30, o a doua aeronavă militară, de data aceasta C-27J Spartan, a executat o altă misiune de transport umanitar, pe ruta București - Timișoara, a trei pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, aflați în stare gravă”, a transmis MApN.
Echipele medicale care monitorizează pacienții pe timpul zborului au fost formate din specialiști din cadrul SMURD, iar transportul pacienților de la unitățile spitalicești către aeroport s-a realizat cu ambulanțe ale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe