Există două tipuri de onomatopee pe care le putem situa la extreme: primele, îndoielnice, imaginare, deoarece nu sunt rezultatul unui zgomot, celelalte vechi, stabile şi universale. Primele au fost denumite recent ideofone (din s.m. fr. idéophone, -s), cuvânt neinclus încă în dicţionarele uzuale. Un ideofon înseamnă o idee exprimată printr-un sunet. Exemplul deja consacrat este „bling bling“, care nu reproduce sunetul lanţurilor din aur ale cântăreţilor de hip-hop sau ale rapperilor (deoarece aceste lanţuri nu fac zgomot), dar exprimă ideea de clinchet. Numai că în continuare acest „bling bling“ a devenit, pe neaşteptate, un prefixoid cu ajutorul căruia este denumită o nouă ştiinţă: blingtronica sau bling-blingtronica (engl. blingtronics, blingblingtronics, franc. blingtronique, bling-blingtronique). Creatorul acestui termen este, până la proba contrarie, Jon Cartwright (în articolul „Blingtronics: Diamonds are a geek’s best friend“, din New Scientist, 10 mai, 2010), blingtronica reprezentând un domeniu din vastul şi promiţătorul grup al nanotehnologiilor. Acel bling bling imaginar al rapperilor e adoptat şi la nivel molecular sau submolecular, unde se produc mişcări inaudibile. Pentru că trebuie să ajung totuşi la tema acestui articol, voi menţiona doar faptul că în blingtronică se utilizează nanoparticule de diamant pentru fabricarea unui nou tip de computer optic, cu aplicaţii revoluţionare, inclusiv în biologie şi medicină. Iată încă un subiect posibil. (...)

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.