Oamenilor de litere le place să citeze fraza
biblică „La început a fost Cuvântul“. Însă cei care slujesc alte muze
afirmă că la început a fost gestul, ritmul, muzica sau culoarea. Nu ne amestecăm în disputa dintre muze şi nici nu ne propunem să stabilim cine sau ce a fost mai întâi. Dar ne place să credem că la început a fost inteligenţa creatoare. Numai omul inteligent era în stare să zămislească idei pe care să le transpună în pictură, în muzică, în versuri, să construiască o casă nu doar ca adăpost, ci şi ca lăcaş al artelor. De sute de secole, astfel de oameni au creat o minune care nu este proprie niciunei alte specii pe pământ: cultura. Oamenii culturii nu cunosc graniţele nici în timp, nici în spaţiu. Un Homer, un Shakespeare, un Michelangelo, un Beethoven se „simt“ bine în orice secol şi în orice ţară unde cultura este preţuită la adevărata ei valoare. Cultura nu poate fi dirijată, ţinută în frâu, pentru că este un act de libertate absolută, un act de creaţie asemănător celui divin. Mulţi creatori, pedepsiţi pentru nesupunere faţă de canoanele vremii, au intrat mai târziu în memoria nemuririi ca simboluri ale supremei libertăţi interioare. De la Esop la Byron, de la autorii picturilor rupestre până la impresioniştii francezi, omul de creaţie a căutat – cum se spune că ar fi rostit Esop – „prăpastia în care sar oamenii liberi“.
Aparţinând lumii întregi, creatorii aduc cununile de lauri poporului şi culturii din care provin. În acest moment, în care ne reluăm locul în marele concert al naţiunilor europene, nu trebuie să ne ascundem în rândurile din spate. Avem cu ce să ne prezentăm. Avem soliştii noştri. Legendarul Meşter Manole, Luceafărul poeziei noastre, uimitorul Brâncuşi, armoniosul Enescu ne-au pregătit acest loc de cinste. Dacă ar fi să vorbim despre aici şi acum, putem spune că Banatul meu nu rămâne mai prejos, că efervescenţa vieţii culturale ne încurajează să consemnăm un bilanţ bogat la început de secol. Timişoara şi judeţul Timiş au dat României poeţi, scriitori, critici de artă, muzicieni, artişti, arhitecţi, pictori, sculptori de excepţie. Oamenii de cultură n-au nevoie de gesturi ostentative de recunoştinţă. Însuşi faptul că au fost aleşi de muze şi smulşi din cotidian este deja o răsplată pentru ceea ce fac de-a lungul vieţii.
De aceea, aceste rânduri sunt doar o încercare, cu modestie făcută de un iubitor de artă şi literatură, de a-i omagia pe cei care ne aduc bucurie sufletească. Lor le doresc să rămână în continuare înconjuraţi de muze care să-i inspire pentru creaţii de o viaţă, dar destinate eternităţii.
