Cercetătorii de la Universitatea din Florida au descoperit că o versiune modificată a unei proteine dintr-o celulă imună ar putea fi utilizată în tratamentul bolii Alzheimer. Într-un model experimental realizat pe șoareci de laborator, s-a evidențiat o versiune solubilă a TLR5 (toll-like receptor 5) care ar putea reduce acumularea beta-amiloidului toxic care cauzează degenerarea și moartea neuronală. Sistemul imun are un rol esențial în progresia bolii Alzheimer prin reducerea acumulării agregatelor de beta-amiloid sau prin întreținerea inflamației care poate cauza disfuncție neuronală suplimentară. O familie de proteine prezentă pe suprafața celulelor imune de tip TLR răspunde la leziunea celulelor nervoase prin inducția unui răspuns imun. Paramita Chakrabarty de la Universitatea din Florida a descoperit recent că nivelul TLR este mai ridicat în creierul celor cu boală Alzheimer, fiind corelat cu un nivel crescut al activității celulelor imune nervoase (microgliale). În urma cercetării s-a arătat că versiunea solubilă a TLR de la nivelul celulelor microgliale ar putea reduce formarea plăcilor de amiloid. Ipoteza formulată de cercetători sugerează că TLR solubili ar putea servi ca „momeală” în legarea de beta-amiloid pentru a-i reduce acumularea, fără a declanșa activarea sistemului imun care ar induce inflamația. În modelul experimental realizat pe șoareci, echipa a descoperit că un receptor TLR solubil numit TLR5 a reușit să prevină formarea plăcii de amiloid. După cum a fost raportat și în Journal of Experimental Medicine, cercetătorii au descoperit că receptorii solubili TLR5 se leagă de beta-amiloid, limitându-i abilitatea de a leza celulele nervoase. Dr. Todd Golde sugerează că, prin interacțiunea directă a receptorului solubil TLR5 cu beta-amiloidul, acesta reprezintă o nouă clasă potențială de agenți imuno-modulatori ce ar putea fi utilizați în tratamentul bolii Alzheimer.

    Un nou studiu realizat de savanții de la Universitatea British Columbia sugerează că bolile cardiovasculare afectează chiar și cei mai activi atleți de vârstă mijlocie. Publicat recent în BMJ Open Sport and Exercise Medicine, studiul subliniază importanța vizitelor medicale periodice ale sportivilor pentru a estima riscul cardiovascular individual, în special în cazul celor cu hipertensiune arterială, dislipidemie sau antecedente heredo-colaterale semnificative. Bolile cardiovasculare includ patologiile care produc stenozarea sau blocarea vaselor de sânge, conducând la infarcte miocardice, angină pectorală sau accidente vasculare cerebrale. Studiul a urmărit 798 de sportivi de performanță cu vârsta de peste 35 de ani, care practicau cel puțin trei zile pe săptămână activități fizice intense. Participanții au fost intervievați cu privire la istoricul personal, antecedente heredo-colaterale și nivelul activității fizice practicate. De asemenea, li s-a evaluat tensiunea arterială și li s-a măsurat circumferința abdominală. Din cei 798 de atleți, 94 (respectiv 11%) au avut boli cardiovasculare, zece dintre participanți prezentând chiar boală coronariană severă, deși erau asimptomatici. Chiar dacă rezultatele acestui studiu sunt alarmante, coordonatorul său menționează că nu este necesară introducerea unor interdicții severe pentru practicarea sportului de performanță, moderația fiind importantă și suficientă în privința exercițiilor fizice.

    Micul dejun servit tardiv și cina luată mai devreme în timpul zilei ar putea reduce cantitatea de grăsime din corp. Cercetătorii de la Universitatea Surrey au demonstrat că ajustarea programului de servire a micului dejun și a cinei ar putea avea efect pozitiv asupra organismului. Rezultatele cercetării au fost publicate în Journal of Nutritional Sciences. Desfășurat pe parcursul a zece săptămâni, studiul a evaluat o formă de dietă cunoscută drept „time restricted feeding”. Grupul de control a consumat mese în funcție de propriile preferințe, în timp ce grupul-test a consumat micul dejun cu 90 minute mai târziu decât ora obișnuită și a servit cina cu 90 de minute mai devreme. Nu au existat restricții în privința tipurilor de alimente consumate, fiind controlat numai orarul meselor. Fiecare participant a fost rugat, de asemenea, să completeze un jurnal al meselor și i s-au prelevat analize de sânge înainte și după perioada de probă. Rezultatele au arătat că, în medie, participanții din grupul-test au pierdut de două ori mai multă grăsime corporală comparativ cu cei din grupul-control. În plus, deși nu au existat restricții în privința tipului de alimente, s-a remarcat că cei din grupul-test au consumat mai puțin cantitativ decât cei din grupul-control.
    Majoritatea persoanelor urmează diete stricte pentru a-și îmbunătăți aspectul fizic, însă excesul de grăsime corporală reprezintă o problemă mult mai serioasă decât cea estetică. Implicațiile pe termen lung asupra sănătății includ boli cronice severe, precum: diabet zaharat, boli cardiovasculare sau cancer.

    Accidentul vascular cerebral (AVC) dublează riscul de dobândire a demenței vasculare, informează un studiu realizat recent și publicat în revista Alzheimer’s & Dementia: The Journal of the Alzheimer’s Association. Deși au existat și alte cercetări care au demonstrat relația dintre AVC și demență, aceasta este prima metaanaliză care a reușit să cuantifice riscul în termen cantitativ. Au fost examinate 36 de studii, incluzând 1,9 milioane de subiecți cu istoric personal de AVC și 12 studii care au inclus participanți care suferiseră un AVC recent, ajungând la examinarea unui total de 3,2 milioane de cazuri de AVC la nivel mondial. Studiul a analizat o serie de factori de risc asociați cu demența, precum: hipertensiunea arterială, diabetul zaharat și boala cardiovasculară. Organizația mondială a sănătății a raportat o creștere globală a incidenței AVC de 15 milioane de cazuri anual, cu o prevalență a demenței de aproximativ 50 de milioane de cazuri pe an, considerându-se că această ultimă valoare va ajunge la aproximativ 131 de milioane până în anul 2050. Dr. David Llewellyn de la Universitatea Exeter a subliniat că unul din trei cazuri de demență poate fi prevenit. Studiul sugerează, de asemenea, că ar putea fi posibil să identificăm pacienții cu risc crescut de dezvoltare a demenței prin evidențierea locului exact al leziunii cerebrale post-AVC și estimarea extensiei acesteia.

    Tot mai mulți adulți, dar și 34% din copiii obezi, suferă de steatoză hepatică nonalcoolică, subliniază profesorii germani Norbert Stefan și Hans-Ulrich Häring, într-un articol publicat recent. Potențialele cauze ar include: stilul de viață nesănătos, sedentar, cu diete bogate în grăsimi și carbohidrați, dar și predispoziția genetică. Steatoza hepatică nonalcoolică este o boală complexă și heterogenă care conduce la complicații variate, precum diabetul zaharat de tip 2 sau bolile cardiovasculare. Pentru a preveni instalarea patologiilor asociate, este important să diagnosticăm cât mai rapid steatoza hepatică nonalcoolică, evaluând și riscul pentru dezvoltarea patologiilor asociate, spun specialiștii. Ulterior, potrivit acestora, se poate elabora un plan de tratament și prevenție personalizat pentru fiecare individ. Profesorul Hans-Ulrich Haring sugerează că nu ar trebui evaluați numai pacienții cu transaminaze modificate, dar și cei cu distribuție disproporționată a grăsimii (de exemplu, cei cu exces de țesut gras la nivel abdominal) și cei care prezintă rezistență la insulină sau diabet zaharat de tip 2. Pacienții cu steatoză hepatică ar putea interveni asupra conținutului de grăsime de la nivel hepatic prin schimbarea stilului de viață. De exemplu, o reducere în greutate de numai 5% ar putea reduce cu până la 30% cantitatea de grăsime hepatică. Totuși, pentru a reduce riscul de inflamație și fibroză hepatică, o scădere în greutate de minimum 10% este necesară. Dacă scăderea ponderală nu poate fi realizată sau este insuficientă, este necesară introducerea tratamentului farmacologic, subliniază cei doi profesori.