Rolul bacteriilor în obezitate

   Câteva articole publicate recent arată că bacteriile aflate în mod normal în intestin ar putea juca un rol în apariţia obezităţii, potrivit revistei Nature. Într-un prim studiu, cercetătorii au administrat în mod constant şoarecilor tineri doze mici de antibiotic, după modelul folosit de fermieri pentru creşterea animalelor. Antibioticele au schimbat compoziţia florei intestinale şi au schimbat modul în care acestea descompun nutrienţii: bacteriile şoarecilor trataţi au activat mai multe gene care transformă carbohidraţii în acizi graşi cu lanţ scurt şi gene implicate în modularea conversiei lipidice din ficat. Aceste modificări ale căilor moleculare ar putea permite acumularea grăsimii. În studiul menţionat, şoarecii au crescut, într-adevăr, în greutate. Unul din autorii săi, microbiolog la Universitatea din New York, a afirmat că, în acelaşi fel, părinţii s-ar putea să fi susţinut fără să vrea un fenomen similar la copii, prin tratarea cu antibiotic a unor afecţiuni banale. De altfel, un alt studiu al cărui coautor este arăta că 11.000 de copii supraponderali la vârsta de trei ani din Marea Britanie primiseră antibiotice în primele şase luni de viaţă. Microbii ar putea fi importanţi şi în obezitatea genetică: suprimarea la şoareci a unei gene care codifică limfotoxina a făcut ca flora normală să fie înlocuită de bacterii filamentoase segmentate, care s-ar putea să consume grăsimea în exces, de vreme ce animalele rămâneau suple indiferent de regimul alimentar (în plus, chiar şi fără afectarea limfotoxinei, implantarea acestor bacterii la şoareci a avut aceleaşi consecinţe asupra siluetei cobailor). Toate acestea, potrivit unor comentatori, doar sugerează mecanisme prin care bacteriile influenţează obezitatea, dar nu definesc în întregime căile.

IQ-ul şi canabisul

   Potrivit unui studiu recent publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences de un colectiv al Universităţii Duke din Carolina de Nord, cei care devin consumatori susţinuţi de canabis în adolescenţă înregistrează un declin cognitiv superior celor al căror consum similar debutează la vârsta adultă. Articolul, citat de revista Nature, se bazează pe studiul longitudinal Dunedin, o anchetă multifactorială care urmăreşte de la naştere peste 1.000 de neozeelandezi, aflat în desfăşurare de 40 de ani şi care a testat periodic, printre altele, şi nivelul scorului IQ. La testarea de la vârsta de 38 de ani, acesta a înregistrat o scădere medie de opt puncte faţă de copilărie la utilizatorii cei mai susţinuţi care şi-au început consumul în adolescenţă, în timp ce scorul celor care nu consumă a crescut în medie cu un punct. În plus, deprecierea funcţiilor mentale pare a fi ireversibilă, chiar şi după renunţarea la canabis. În schimb, cei care devin utilizatori susţinuţi în perioada adultă nu au părut să sufere un declin similar. Autorii au putut elimina dintre cauze deficitele neuropsihice anterioare, efectul educaţiei diferite, schizofrenia, utilizarea altor droguri sau posibilitatea ca subiecţii să fi fost drogaţi chiar în timpul testării. Printre observaţiile aduse studiului se numără însă faptul că şi alţi factori, precum depresia, sunt asociaţi cu consumul intens şi reducerea motivaţiei. În plus, în ciuda eşantionului global impresionant, datele asupra începerii consumului susţinut se bazează pe puţin peste 50 de persoane; totodată, datele ar reprezenta o scădere foarte mică a IQ-ului, ca rezultat al unui consum foarte intens pe o perioadă lungă de timp, ceea ce nu are legătură cu consumul recreaţional. Articolul vine totuşi în contextul în care alte sondaje arată că tot mai puţini adolescenţi cred că consumul regulat de canabis dăunează sănătăţii. Consumul în rândul acestora începe din ce în ce mai devreme, iar tot mai mulţi consumă canabis zilnic. Susţinătorii studiului atrag atenţia că gradul de reducere al IQ-ului nu trebuie într-adevăr să alarmeze dar şi că, în anii ’80, când cei din studiul Dunedin erau copii, cantitatea de tetrahidrocanabinol din drog era de doar 4–5%, faţă de 16–18%, în prezent.