Newsflash
Știri

Noua conducere a UMF „Iuliu Hațieganu” și-a conturat prioritățile

de Demostene ŞOFRON - feb. 28 2020
Noua conducere a UMF „Iuliu Hațieganu” și-a conturat prioritățile

Recent, a fost validată noua conducere a Universității de Medicină și Farmacie (UMF)„Iuliu Hațieganu”, din Cluj-Napoca. Am discutat cu noua echipă, deja instalată la conducerea universității, pentru a vedea cu ce gânduri pornesc la drum, care le sunt motivațiile și obiectivele pe termen mediu și lung.

În prezent, UMF „Iuliu Hațieganu” înseamnă 7.357 de studenţi, cicluri de licență, master şi doctorat, 2.251 de rezidenţi și un corp academic format din 885 de cadre didactice, după cum a punctat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, noul rector al UMF Cluj-Napoca. Potrivit acesteia, planurile noii conduceri sunt variate, însă toate au un obiectiv comun: să crească vizibilitatea internațională a universității și să asigure o pregătire de cea mai bună calitate viitorilor medici.

Pe perioada mandatului său, noul rector are în vedere o conectare intrinsecă a educației, cercetării și practicii medicale. În opinia sa, ceea ce va face diferența este conștientizarea existenței unei concurențe între universitățile medicale, nu numai la noi în țară, ci pe întreg mapamondul. Acest lucru „ne va permite să rămânem lideri pe plan naţional, să aspirăm la o vizibilitate internaţională tot mai mare.”, a conchis prof. dr. Anca Dana Buzoianu.

Armonizarea legislației, o necesitate

Conf. dr. George Dindelegan, prorectorul pentru Rezidențiat și Cursuri postuniveristare, a subliniat că în acest departament „ne ciocnim de două seturi de legi, atât de la Educație, cât și de la Sănătate. Ele trebuie puse în acord, astfel încât să găsim cele mai bune soluții pentru absolvenții noștri”.

În opinia sa, este un avantaj faptul că rezidenții pot studia și în alte unități medicale decât cele consacrate, cum sunt spitalele județene sau chiar unitățile medicale private, însă pregătirea lor trebuie făcută fără să se încalce alte reglementări, educative mai ales.

Un aspect important în activitatea noii conduceri academice îl constituie dezvoltarea colaborării dintre UMF Cluj-Napoca și organizații, instituții universitare și academice internaționale, precum și cu organisme europene și internaționale.

Prof. dr. Radu Nicolaie Oprean, prorectorul Departamentului de Relații internaționale, a declarat că, pe termen mediu și scurt, se urmărește încurajarea și susținerea mobilității internaționale a studenților, cadrelor didactice și a cercetătorilor, susținerea programelor de studii derulate în limbi străine și atragerea de profesori invitați de la universități de prestigiu.

Dezvoltarea cercetării, prin proiecte comune cu alte instituții

Într-o perioadă în care domeniul cercetării este marcat de scăderea finanțării, prof. dr. Mihaela Băciuț, noul prorector științific, atrage atenția că întreaga comunitate trebuie să se angreneze în identificarea și accesarea de noi oportunități de desfășurare a domeniului.

Despre importanța dezvoltării cercetării a vorbit și prof. dr. Nadim Al Hajjar (Prorector-Director interimar al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat): „Este necesar (...) să menținem și chiar să îmbunătățim activitatea de cercetare la nivel înalt”. În acest sens, profesorul Al Hajjar a spus că va încuraja dezvoltarea cercetării transfrontaliere și a proiectelor comune cu alte instituții de cercetare naționale și internaționale.

Prof. dr. Daniel Mureșan, prorectorul pentru Dezvoltarea Academică și Administrație Universitară, și prof. dr. Carmen Mihu (prorectoratul Didactic) și-au trecut între priorități proiectele care urmăresc modernizarea universității.

Se are în vedere dezvoltarea bazei de învățământ clinic, modernizarea căminelor, cantinelor, bibliotecilor și sălilor de sport, dar și păstrarea și creșterea atractivității învățământului medical clujean pentru studenții străini.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe