Newsflash
Știri

Noi eforturi pentru a stopa pandemia HIV/SIDA

de Dr. Alexandra GUȚĂ - oct. 26 2018
Noi eforturi pentru  a stopa pandemia HIV/SIDA
În prezent, peste 15.000 de români sunt diagnosticaţi cu HIV/SIDA. Dintre aceștia, peste 14.000 sunt tineri cu vârste peste 20 de ani. În sprijinul lor, Ministerul Sănătăţii a solicitat finanţate europeană de 227 milioane de euro.
 
Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii (MS) a transmis cererea de finanţare pentru servicii medicale de tratament al persoanelor infectate cu HIV/SIDA, în valoare de aproximativ 227 de milioane de euro. Este cea mai mare valoare a unei propuneri de proiect din România prin care se solicită finanţare din Fondul Social European, finanţare care va fi asigurată din Programul Operaţional Capital Uman 2014–2020.
Proiectul vizează solicitarea de rambursare a sumelor plătite de MS în perioada ianuarie 2015–decembrie 2018 pentru acoperirea tratamentului bolnavilor HIV/SIDA. Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, consideră că această finanţare va aduce o contribuţie majoră la degrevarea bugetului de stat.

Costuri bugetare crescute
Din anul 2001, România a aprobat accesul universal la terapie antiretrovirală (TARV), aceasta fiind asigurată cu prioritate pentru toţi copiii infectaţi HIV, iar pentru adulţi accesul a fost realizat conform ghidurilor naţionale și internaţionale. În anul 2016, numărul de pacienţi a crescut cu 47%, costurile anuale ajungând la aproximativ 60 de milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă emis de MS. De asemenea, în condiţiile menţinerii incidenţei de 714 cazuri noi anual de infecţie cu HIV/SIDA, se estimează că suma necesară acoperirii costurilor TARV și monitorizării celor noi diagnosticaţi vor implica o creștere anuală a bugetului de 4,6 milioane de euro.
În prezent, pentru managementul pacientului infectat HIV costurile pentru analize, terapie curativă și monitorizare viro-imunologica sunt suportate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar cele aferente TARV și testare HIV la gravide și categorii de persoane cu comportament la risc pentru dobândirea infecţiei sunt suportate prin bugetul MS.
Datele de la Compartimentul pentru Monitorizarea și Evaluarea infecţiei HIV/SIDA în România al Institutului Naţional de Boli Infecţioase ,,Prof. Dr. Matei Balș” București arată că numărul total de cazuri de HIV/SIDA în România, până pe 30 iunie 2018, era de 15.212, din care 353 de cazuri la persoane cu vârsta până la 19 ani (190 de copii cu vârste sub 14 ani) și 14.859 de cazuri la persoanele în vârstă de 20 de ani sau peste. Anul acesta, până în luna iunie, au fost confirmate 142 de cazuri noi de HIV, 115 cazuri noi de SIDA și s-au înregistrat 68 de decese. În ceea ce privește utilizatorii de droguri intravenoase în România, aproape 57% prezintă coinfecţie cu virusul hepatic C și circa 17% prezintă coinfecţie cu virusul hepatic C și B sau coinfecţie TBC.
 În prezent, 75% din persoanele cu HIV își cunosc statusul infecţios, doar trei din cinci pacienţi primesc TARV, iar din aceștia 47% au viremie nedetectabilă.
Pentru prevenţia infecţiei HIV sunt necesare un cumul de intervenţii: folosirea TARV ca profila-xie postexpunere, schimbări de ordin comportamental (folosirea prezervativului, folosirea seringilor sterile, terapia de substituţie cu opioizi) și tratamentul persoanelor infectate.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe